Au fost anunţate propunerile pentru noul guvern. Mă bucur pentru Voinea şi Daniel Barbu. Le urez succes: Voinea a scris foarte bine despre criză şi postcriză, să sperăm că poate şi aplica ceva idei mai puţin ortodoxe. Daniel Barbu sigur înţelege diverse paliere culturale, înţelege urgenţe, priorităţi, e mai mult decît “bine că nu e daco-romanul Haşotti”.
Bănicioi, Chiţoi, neinteresant. Vosganian, niciodată judecat cu adevărat de economişti pentru mandatul exercitat defectuos în debut de criză.
Oprea, acelaşi ridicol. (Ce-mi place la UNPR e că băga chestii mai “de stînga” cu taxarea averilor cînd era cu PDL la guvernare.)
Ecaterina Andronescu nu e. Eu zic că e bine. Înlocuitorii însă nu prezintă mari garanţii.
Dragnea, băiat de mare încredere cu prea puţine merite reale. Aura de mare combinator… nici aia nu pare meritată. Da, combinaţiile pe Teleorman, meseriaş, dar atît.
Daniel Constantin – nu e o surpriză, dar atenţie, omul ăsta are pe mînă o decizie care poate deveni sîngeroasă. Scoaterea “pe piaţă” oricum a pămînturilor, aici e o bubă. Una din cele mai vulnerabile categorii poate fi lovit fatal.
Nicolăescu la sănătate – miza e uriaşă pentru că se pune la cale ultimul pas către privatizarea zonelor rentabile şi naţionalizarea pierderilor în sănătate. Nicolăescu e incapabil să înţeleagă miza enormă.
Niţă la energie – iarăşi mize enorme cu un om de partid şters.
Despre măreţele acte semnate în secret
Să nu mai vorbim urît. Să nu cumva să îndrăznim vreo critică la parteneri strategici. Să se ducă Băsescu la consilii europene Au semnat asta după alegeri. O chestie “informală” semnată care arată cîtă democraţie are Băsescu în vine şi cîtă vînă au liderii USL. Ăştia şi dacă primeau 100% tremurau. Pasajul favorit: ăla în care dezbat şi discută şi ţin cît mai secrete neînţelegerile, nu cumva să aflăm punctele de dezbatere.