Şase din zece persoane clienţi ai instituţiilor financiare nebancare (IFN) nu au un cont bancar. Totodată, opt din zece spun că le-ar fi dificil sau imposibil să facă rost de bani pentru o nevoie urgentă, dar o treime reuşeşte să economisească bani planificând cheltuielile, potrivit unui sondaj.
"În această situaţie este extrem de important ca instituţiile financiare nebancare să le ofere o alternativă convenabilă celor care altfel ar fi privaţi de accesul la o formă de finanţare. În acelaşi timp, creditorii trebuie să continue să ofere împrumuturi într-un mod responsabil, astfel încât clienţii să ia decizii în cunoştinţă de cauză şi să evite situaţiile de supraîndatorare", a declarat într-un comunicat directorul general al Provident Financial România, Ivo Kalik.
Sondajul a fost efectuat în septembrie de compania britanică de cercetare a pieţei YouGov pentru Provident Financial România, pe un eşantion de 2.164 de respondenţi.
Doi din trei români care au apelat la serviciile unei instituții financiare nebancare îşi permit să restituie creditele contractate fără a pune presiune pe bugetele personale.
Cei mai mulţi accesează credite de valoare mică, pe termen scurt, valoarea medie a tuturor datoriilor individuale fiind sub 5.000 de lei. Aceştia se împrumută pentru a echilibra bugetele personale şi familiale sau pentru cheltuieli neprevăzute.
Totodată, 91% dintre respondenţi au afirmat că împrumută doar sume de bani care se potrivesc situaţiei lor financiare şi 94% spun că analizează atent avantajele şi implicaţiile contractării unui împrumut înainte de semnarea contractului.
Peste 65% dintre clienţii IFN sunt mai prudenţi cu cheltuielile lor zilnice comparativ cu anul trecut, însă 53% dintre ei consideră că situaţia lor financiară se va îmbunătăţi în 2013, fie ca urmare a schimbării locului de muncă, fie datorită realizării unor venituri ma