Varujan Vosganian a fost propus, miercuri, de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcţia de ministru al Industriei în noul guvern.
Varujan Vosganian s-a născut la 25 iulie 1958, la Craiova.
Licenţiat al Facultăţii de Comerţ din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti (1982) şi al Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti (1991), a obţinut titlul de doctor în economie la ASE Bucureşti în 1998.
A lucrat ca economist la Centrala Vinificării (1982 - 1989) şi ca redactor-şef al publicaţiei bilunare 'Ararat' (din 1990).
Vosganian a fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională - CPUN (în perioada 9 feb. - 11 mai 1992), reprezentând Uniunea Armenilor din România (UAR); deputat de Bucureşti în Adunarea Constituantă, reprezentând UAR în legislaturile 1990 - 1992 şi 1992 - 1996; lider al Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale (altele decât cea maghiară) în perioada 1992 - 1995.
Înntre 1996 şi 1999, a fost preşedinte al Partidului Alternativa României. A fost preşedinte al Consiliului Naţional al Uniunii Forţelor de Dreapta (2002 - 2003) şi preşedinte al Uniunii Forţelor de Dreapta (1999 - 2001).
A fost ales senator de Iaşi în legislatura 1996 - 2000 (din partea Uniunii Forţelor de Dreapta), funcţie în care este reconfirmat în legislatura 2004 - 2008 (din partea Alianţei D.A.) şi în legislatura 2008 - 2012 (din partea PNL, Colegiul uninominal nr. 1).
În aprilie 2003, a fost desemnat membru supleant al Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal. Purtător de cuvânt al PNL (2006), Varujan Vosganian este din 2007 vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, iar din martie 2009 - membru al Biroului Politic Central al partidului. Este preşedintele comisiei pentru economie şi mediul de afaceri din cadrul PNL.
În urma alegerilo