Prim-ministrul Victor Ponta a explicat, miercuri, ce prevede acordul semnat de el si de presedintele Traian Basescu, la Palatul Cotroceni. In plus, a precizat ca acordul a prevenit aparitia unei noi crize politice in Romania.
"Este un acord care preia prevederi constitutionale si prevederi de buna functionare a statului", a spus premierul, miercuri, la prezentarea noului Cabinet, dupa ce a fost intrebat ce scrie in acordul semnat cu Traian Basescu.
Potrivit lui Ponta, acordul este unul de colaborare institutionala, care prevede principii si valori comune, dar si orientarea strategica a Romaniei, iar o anumita parte a acordului "vorbeste despre conduita publica a celor doi semnatari, apropo de modul de adresare si respectarea functiilor".
Ponta a anuntat noul Guvern - cine sunt ministrii
La randul sau, Ion Iliescu a fost intrebat de jurnalisti, dupa sedinta, daca acordul dintre presedinte si premier a influentat desemnarea lui Victor Ponta in functia de prim-ministru, raspunzand: "Habar n-am si nu ma intereseaza. El (Traian Basescu - n.red.) era obligat sa o faca".
Victor Ponta a explicat ca, inainte de semnarea documentului, a fost o discutie si un acord prin care "cei care ne cunosc mai putin sa aiba garantia ca nu mai vorbeste nimeni nici de lovituri de stat, nici de alte lucruri", facand referire la liderii europeni.
In plus, premierul a spus si de ce a fost nevoie de acordul respectiv.
"Dintr-un motiv foarte simplu: am considerat si imi asum faptul ca, pentru Romania, o criza politica ar fi fost un lucru rau. Pentru presa, cred ca ar fi fost un lucru foarte bun. Imi asum acest lucru si in continuare cred ca am facut ce trebuia sa fac, ca lider responsabil ales in aceasta tara", a mentionat Victor Ponta.
Ponta: In acordul de la Cotroceni scrie sa nu folosim comparatii si