Capitala găzduieşte o expoziţie de fotografie şi una de pictură şi montaj, ale unor artişti spanioli. Dr. Raluca Bulea ne oferă, la rubrica Institute culturale, argumentele pentru care merită să le vizităm.

Pentru Institutul Cervantes din Bucureşti, toamna aceasta a însemnat o perioadă de mari schimbări, marcată în acelaşi timp de multe reuşite în domeniul iniţiativelor culturale oferite publicului interesat de tot ceea ce înseamnă exprimare artistică venită dinspre zona hispanică. Totul a început odată cu instalarea în noul sediu, de pe bulevardul Regina Elisabeta, la nr. 38, în fosta berărie Gambrinus, clădire generoasă şi perfect adaptată variatei palete de activităţi aflate pe agenda celor de la Cervantes. Pe lângă spaţiile clasice, absolut indispensabile, dedicate cursurilor pentru învăţarea limbii spaniole, amenajate la cele mai moderne standarde, şi cele destinate bibliotecii, instituţia beneficiază acum şi de o sală proprie, unde se pot organiza proiecţii de film, conferinţe şi spectacole de teatru, precum şi de o sală care poate găzdui expoziţii dintre cele mai diferite. Tocmai în acest spaţiu privilegiat s-a făcut debutul activităţilor culturale ale sezonului, cu o expoziţie de fotografie ce poate fi cu uşurinţă considerată un eveniment, care a scos la iveală şi a arătat şi publicului român un artist din prima jumătate a secolului XX, dintre cei formaţi într-o vreme în care imaginile, înainte de a fi încredinţate privitorului, treceau printr-un riguros şi extrem de exigent proces de selecţie făcut de însuşi autorul lor. Luis Ramón Marín (1884–1944) a fost unul dintre cei mai mari fotografi spanioli, având realizări remarcabile în zona fotografiei de reportaj, într-o epocă marcată de evenimente, care, nu de puţine ori, au avut menirea de a schimba cursul istoriei. Şi tocmai aceste schimbări au fost cele care l-au obligat la izolare în ultim