Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iritat de reporterul Antenei 3, Crin Antonescu face CRIZĂ DE NERVI în direct

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Pe președintele PNL, Crin Antonescu, l-au lăsat nervii tocmai în conferința de presă în care colegul său de alianță, Victor Ponta, își prezentase guvernul. Țap ispășitor a fost, ca de obicei, presa. Sursa: Petrișor Cană

Liderul liberal a izbucnit iritat de remarca unui reporter: "Nu erați de acord cu prezența lui Gabriel Oprea în Guvern, iată că este în Guvern". "Vă rog frumos, sunteţi profesionişti, sunteţi oameni deja bătrâni în meserie. Citiţi domnule frazele până la capăt", s-a burxuluit Crin Antonescu."Când am spus că nu am semnat niciun acord în numele USL cu Băsescu m-ați făcut mincinos. Dl prim-ministru a semnat acest acord în calitate de premier fost și desemnat. N-am mințit cu nimic".

Lângă Antonescu, Ponta, care tocmai prezentase conținutul acordului de coabitare cu Traian Băsescu și componența cabinetului Ponta 2, asista în tăcere la scenă. Președintele PNL a continuat, reproșând presei că a scris că el nu-l vrea pe liderul UNPR Gabriel Oprea în guvern, când el de fapt se referea doar la faptul că nu-l dorește la Ministerul Apărării.

"N-am spus niciodată că nu are ce să caute Gabriel Oprea în Guvern. Vă mai spun odată: UNPR este un partid care, sub conducerea lui Gabriel Oprea, s-a asociat cu Uniunea Social Liberală, a intrat în ea. (...) Deci discuţiile interminabile despre prezenţa lui Gabriel Oprea în Guvern sau nu, din punctul meu de vedere nu sunt justificate. Eu vorbeam acolo despre Ministerul Apărării şi nu mai deschid această discuţie, cred că lucrurile sunt clare", a continuat acesta.

"Citiţi frazele – unele sunt chiar propoziţii, deci sunt scurte – până la capăt. Vă rog frumos. Şi nu mai porniţi de la premisa că suntem mincinoşi şi vrem să vă păcălim", le-a mai recomandat el jurnaliștilor, înainte să se ridice și să plece furtunos din conferința de presă, lăsându-l în urma lui pe Ponta.

"Nu, că este de la Antena 3"

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie

News.ro acum 38 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. ”Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, unde un avion de mici

Ministerul Transporturilor: România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă / Proiectele rămase în PNRR vor fi finanţate integral din fonduri europene, fără a mai necesita cofinanţare din bugetul de stat

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) destinat sectorului transporturilor după ce, în urma discuţiilor tehnice purtate cu reprezentanţii Comisiei Europen

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Dragoş Pîslaru: Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026

Adevarul acum o ora
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 49 minute
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 4 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 5 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum o ora
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°