Dacă v-aţi plictisit ca în fiecare an să le cumpăraţi celor dragi haine şi accesorii, vă propunem câteva idei de cadouri originale, cu care veţi lăsa o impresie bună.
Mai puţin de o săptămână ne desparte de momentul despachetării cadourilor de sub brad. Când Moşul este lipsit de inspiraţie, goana după cadouri se transformă într-un adevărat calvar. Hainele, accesoriile şi parfumurile sunt de multe ori printre primele sale opţiuni şi se întâmplă nu de puţine ori să o dea greş. Anul acesta, ar putea încerca un cadou original, prin intermediul căruia să arate că acordă importanţă plăcerilor şi pasiunilor noastre. Cadouri inedite ar putea fi şi acelea care cresc adrenalina. Iată câteva sugestii:
Cursuri de gătit pentru amatori. Este un cadou foarte potrivit pentru persoanele pasionate de gătit. Oferta de ateliere de gastronomie este variată, iar preţurile pornesc de la 100 de lei/curs (durează două ore, de regulă). Cu ajutorul unor maeştri în artă culinară, cursanţii au ocazia să descopere secretele bucătăriei mediteraneene, asiatice sau româneşti, în funcţie de preferinţe. Pentru persoanele care nu pot aloca prea mult timp acestei pasiuni există cursuri online, mai scurte şi mai ieftine.
Un pick-up şi discuri de vinil. Găsirea unui pick-up vechi ar putea dura o vreme, aşa încât ar trebui să începeţi căutarea de pe acum. În magazinele de electronice găsiţi şi aparate moderne, cu preţuri care pornesc de la 300-400 de lei. Discuri din vinil găsiţi în anticariate, printre anunţurile de vânzări de obiecte sau prin sertarele părinţilor şi bunicilor. Unele anticariate au şi opţiunea de cumpărare online.
Salt cu paraşuta. Chiar dacă vremea nu este cea mai potrivită acum pentru un salt cu paraşuta, un astfel de cadou cu siguranţă că va fi de mare impact. Din păcate, nu sunt foarte multe oraşele în care există posibilitatea de a face un salt cu paraşuta. Pr