Frăţilă Datcu, de 80 de ani, din satul Lăstuni, comuna Dumitreşti, va petrece Crăciunul ghemuit în bordeiul lui mizer, precum un câine de pripas. Omul nu are nimic. Dar nimic! Şi pe nimeni. În soba spartă nu poate face focul pentru că ar muri sufocat de fum. Iar dacă nu-l face, mai mult ca sigur va muri îngheţat. Funinginea groasă care s-a aşternut pe pereţi, pe geamuri, pe masă, pe pat şi scaune şi pe plapuma soioasă sub care bietul bătrân dârdâie neîncetat, i-a colorat acestuia şi pielea, îmbibându-i-se în toţi porii... Îi este foame, şi n-are ce mânca. Îi este frig şi n-are cum se încălzi. N-are cum se spăla şi nici cu ce se îmbrăca... Din când în când, ca să se târâie afară, îşi înveleşte picioarele în cârpe înainte de a le băga în cizmele vechi, de gumă. Şi când fâşiile de zdrenţe nu-i ţin destul de cald, bietul bărbat îşi trage pe laba unuia dintre picioare, un fes negru, jerpelit... Că două nu are...
Acest om are nevoie urgentă de un godin, şi mai are nevoie de orice vă lasă inima să-i daţi... Vă aşteptăm oricând, la sediul redacţiei noastre.
N-a răspuns când i-am bătut la uşă. Şi poate că dacă aceasta nu s-ar fi deschis singură la primul contact cu degetul, n-aş fi îndrăznit să apăs de bună voie pe clanţa neagră, soioasă... Cineva ne spusese că acolo, în satul Lăstuni, între patru pereţi şi sub un acoperiş ce stă să cadă, un om bătrân şi bolnav se află într-o situaţie imposibilă: nu-şi poate face focul pentru că riscă să moară sufocat. Dar nici să stea fără nu se poate pentru că ar putea trece pe lumea celalaltă, îngheţat...
Strălucirea zăpezii aşternută peste peisajul ce ne-a încălzit sufletele tot drumul a dispărut brusc, într-o secundă: secunda când uşa s-a dat la o parte şi privirile ni s-au izbit brutal, de-o beznă nefirească, stranie. O beznă murdară şi urât mirositoare, ce părea că izvorăşte pur şi simplu din p