Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumurile buzoiene, sub controlul autorităților județene

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Noua repriză de ninsoare viscolită nu a surprins, nici astăzi, responsabilii Consiliului Județean, care au acționat, din nou, cu promptitudine, pentru înlăturarea efectelor vremii nefavorabile și pentru menținerea în circulație a tuturor drumurilor pe care le au în administrare. De altfel, încă de la prima zăpadă, din noaptea de 8-9 decembrie, instituția condusă de președintele Cristinel Bîgiu a acționat fără reproș. Banii alocați operațiunilor de deszăpezire nu au mai fost aruncați în vânt precum pe timpul mandatului fostului președinte Victor Mocanu, când firmele de profil fie încasau sume uriașe chiar dacă nu ningea, iar în momentul în care zăpada își făcea simțită prezența, acestea se dovedeau a fi complet nepregătite, zone întregi ale județului rămânând izolate de lume. Și în această dimineață, utilajele firmelor de deszăpezire se află pe teren și acționează în zonele sensibile ale județului. Drept pentru care, la această oră, toate drumurile județene sunt deschise circulației, cu excepția DJ 220, care este blocat între Poșta Câlnău și Gara Boboc, din pricina unui autoturism abandonat pe carosabil. Vom reveni cu amănunte despre acest caz. ZONA BUZĂU BUZĂU SUD D J 203K E85 (Autorola) – Robeasca: se circulă în condiţii de iarnă. Se acţionează cu un RSP lamă +antiderapant; DJ 205 Verneşti-Merei – Pietroasele - Năieni: se circulă în condiţii de iarnă. Se acţionează cu un RSP lamă+antiderapant; DJ 203G Costeşti – Stâlpu – Merei – Monteoru: se circulă în condiţii de iarnă. Se acţionează cu un RSP lamă+antiderapant; DJ 220 Bălăceanu – Cochirleanca – Poşta Câlnău – Murgeşti: se circulă în condiţii de iarnă. Se acţionează cu RSP lamă+antiderapant; DJ 215A Blăjani – Poşta Câlnău: se circulă în condiţii de iarnă. Se acţionează cu autogreder; DJ 103R Vintileanca – Scorţeanca: se circulă în condiţii de iarnă. Se acţionează cu un RSP lamă+antiderapant+încarcător; DJ 203 C DN1

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum o ora
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum 44 minute
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 42 minute
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum o ora
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni: De la căldură de vară la răcoare de toamnă

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme instabilă în următoarele două săptămâni, conform ultimelor estimări ale meteorologilor. Intervalul 23 septembrie - 6 octombrie va aduce schimbări semnificative de temperatură şi precipitaţii în toate

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum o ora
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum 2 ore
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Bjorn de la ABBA s-a recăsătorit

HotNews acum 3 ore
Bjorn Ulvaeus, membru în formaţia ABBA, s-a însurat cu partenera sa de viaţă, Christina Sas, în cadrul unei ceremonii oficiate de prezentatorul TV Sandi Toksvig, relatează luni DPA și BBC, citate de Agerpres. Cântăreţul suedez, în vârstă de 79 de an

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°