Aproximativ 80% dintre angajaţii care au primit tichete de vacanţă le-au folosit direct la unităţile de cazare, potrivit unei analize realizate de compania Sodexo Soluţii pentru Motivare.
Valoarea medie oferită sub forma tichetelor de vacanţă de către angajatorii care au participat la cercetare a fost, în intervalul decembrie 2011 – decembrie 2012, de 1.000 de lei pe angajat.
Beneficiarii tichetelor de vacanţă preferă să îşi aleagă vacanţa direct de la unităţile turistice. În ultimul an, 78% dintre aceştia au ales să folosească tichetele direct la unităţile de cazare (hoteluri, pensiuni turistice şi agroturistice, camping-uri, moteluri), şi numai 22% dintre beneficiari le-au utilizat în agenţiile de turism.
Tichetele de vacanţă au fost cel mai utilizate în lunile de vară, urmate de perioade precum Paştele, Crăciunul, Revelionul, Minivacanţele de 1 Mai, Rusalii şi Sf. Maria.
În România există, conform statisticilor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, 3.080 de agenţii de turism şi 7.736 de unităţi de cazare autorizate.
Aproximativ 67% dintre angajatorii care au acordat tichete de vacanţă în perioada menţionată au declarat că motivul pentru care au optat pentru acordarea tichetelor de vacanţă în locul primelor în bani este dat de facilităţile fiscale asociate acestui beneficiu. 18% dintre angajatorii care acordă tichete de vacanţă au oferit acest beneficiu în funcţie de performanţa angajaţilor, şi 72% au ales să îl ofere tuturor angajaţilor.
Vârsta medie a angajaţilor care primesc tichete de vacanţă este de 34 de ani.
Scutire de la plata contribuţiilor sociale în limita a 4.200 de lei/an/angajat
Tichetul de vacanţă beneficiaza în prezent de cea mai importanta facilitate fiscală din categoria beneficiilor extrasalariale, de 4.200 de lei/an/angajat, şi a fost co