Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO. Slatina votează Ioana Anuţa, la X Factor

Publicat in Gazeta Noua, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Zeci de elevi slătineni, colegi, prieteni sau fani ai Ioanei Anuţa, s-au adunat, miercuri, pe Esplanadă pentru a o susţine pe concurenta la X Factor.

Înarmaţi cu bannere şi tricouri cu numele ei, susţinătorii Ioanei şi-au încurajat preferata şi i-au urat ca, duminică, să câştige concursul X Factor.

Printre cei care care au venit pe Esplanadă să o susţină pe Ioana Anuţa s-au numărat profesori ai slătinencei, dar şi colegi şi prieteni. De asemenea, la miting a venit şi primarul interimar al Slatinei, Minel Prina.

„Duminică aştept cu sufletul la gură să câştigăm. Sunt mândru că Slatina trimite oameni de seamă la nivel naţional. Mă încearcă un sentiment de mândrie locală că avem astfel de copii minunaţi care ne reprezintă cu foarte multă încredere”, a declarat Prina.

Edilul-şef i-a îndemnat pe slătineni să dea SMS la 1313 cu textul Ioana, pentru ca trofeul X Factor să vină la Slatina.

„Duminică voi vota cu siguranţă şi eu „Ioana” la 1313, ceea ce îi invit pe toţi slătinenii şi pe toţi oltenii să facă. Este o olteancă de a noastră, care s-a zbătut pentru a ajunge aici. Nu este suficient să ai talent, fără muncă talentul este zero”, a mai spus Prina.

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Augustin Zegrean, despre procesul deschis de Călin Georgescu: Curtea de Apel va da o hotărâre care va fi supusă recursului, iar un recurs la Înalta Curte se judecă, dacă ai noroc, după un an

HotNews acum 35 minute
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean afirmă că orice soluţie ar da Curtea de Apel Bucureşti în dosarul deschis de Călin Georgescu, acea decizie nu va fi definitivă, iar un recurs se va judeca după un an, sau chiar mai mult, t

Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea

Mediafax acum o ora
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că şapte poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, în timp ce se deplasau cu o ambarcaţiune pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, ar fi pierdut controlul acesteia şi ar fi

Departamentul Trezoreriei al SUA anunță că a fost ținta unui atac cibernetic din China

Ziare.com acum 35 minute
Departamentul Trezoreriei al SUA a anunțat că a fost ținta unui atac cibernetic susținut din China. Departamentul Trezoreriei a anunţat la data de 30 decembrie 2024, într-un mesaj transmis membrilor Camerei Reprezentanţilor, că a fost ținta unui ata

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 6 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

OMS cere din nou Chinei informații despre originea COVID, la cinci ani de la apariția pandemiei

Ziare.com acum o ora
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP. ”Con

Cine este Cătălin Berenghi, bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea din procesul lui Călin Georgescu împotriva CCR

HotNews acum 2 ore
Bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, Cristina Ardeleanu, în procesul intentat de Călin Georgescu împotriva deciziei CCR de anulare a primul tur al alegerilor prezidențiale, este Cătălin Berenghi, un fost luptăt

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 8 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

Peste 92 de tone de petarde şi artificii au fost confiscate în cadrul acţiunii „Pirotehnic”

G4Media acum 2 ore
Peste 92 de tone de articole pirotehnice au fost indisponibilizate până în prezent în vederea confiscării în cadrul acţiunii „Pirotehnic”, care se desfăşoară în perioada 30 septembrie – 5 ianuarie 2025, au anunţat, luni, reprezentanţii Direcţiei Arm

Cod galben de ceaţă în jumătate de țară, luni seara

G4Media acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în orele următoare în zone din 23 de judeţe, transmite Agerpres. Astfel, până la ora 23:00, va fi ceaţă ce determină vizibilitate redusă su

Vremea

București
acum

lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
Iasi
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°