Angajaţii din trei secţii ale Uzinei Dacia Mioveni au oprit activitatea miercuri, timp de patru ore, nemulţumiţi că în 3 şi 4 ianuarie 2013 sunt nevoiţi să stea în concediu fără plată, cerând ca în cele două zile să fie plătiţi cu 85 la sută din salariu.
Reprezentanţii Sindicatului Automobile Dacia au spus că a fost întrerupt lucrul la secţiile caroserie, montaj şi vopsitorie, salariaţii solicitând să se respecte Contractul Colectiv de Muncă.
"Salariaţii erau nemulţumiţi de decizia administraţiei de a-i trimite în concediu fără plată în zilele de 3 şi 4 ianuarie 2013, solicitând să fie plătiţi cu 85 la sută din salariu pentru perioada respectivă. Alte nemulţumiri sunt legate de modul în care sunt stabilite perioadele de concediu de odihnă. Este vorba de trei secţii mari ale uzinei în care s-a oprit lucrul spontan, iar oamenii au spus că vor relua lucrul când va fi respectat Contractul Colectiv de Muncă", a declarat vicepreşedintele Sindicatului Automobile Dacia, Ion Iordache.
Conducerea uzinei a luat act de nemulţumirea salariaţilor şi s-a declarat de acord să plătească angajaţilor 85 la sută din salariu în cele două zile, conform Contractului Colectiv de Muncă, a precizat Ion Iordache.
La ora transmiterii acestei ştiri, protestul spontan, care a avut loc în interiorul uzinei din Mioveni, s-a încheiat fără incidente, activitatea fiind reluată după aproximativ patru ore.