> Suceveni cu bani nu vor să-şi plătească apa caldă şi căldura, unii mizând pe faptul că va fi dată în folosinţă noua centrală de cogenerare a Adrem Invest şi vor scăpa de datoriile către Termica > Până la jumătatea lunii decembrie, de la consumatorii casnici s-a adunat doar a zecea parte din suma pe care se conta
Primarul municipiului Suceava Ion Lungu a solicitat, ieri, directorului general al societăţii de termoficare Termica, Ovidiu Dumitrescu, să declanşeze o campanie de recuperare a datoriilor pe care populaţia le are în contul apei calde şi căldurii consumate. Lungu a declarat că a fost stabilit un grafic de încasări împreună cu Termica, ministrul administraţiei şi internelor, Mircea Duşa, recomandând autorităţilor locale să pună presiune pe asociaţiile de proprietari şi nu să se limiteze la a solicita sprijin financiar de la Guvern.
Deşi Primăria şi Termica şi-au planificat ca în decembrie să încaseze 3 milioane lei, până la jumătatea lunii de la consumatorii casnici s-au adunat doar 300.000 lei, adică a zecea parte din suma pe care se conta. Edilul-şef a precizat că există familii cu adevărat nevoiaşe şi care nu au cu ce achita contravaloarea serviciilor furnizate, după cum se întâlnesc şi cazuri în care oameni cu bani nu vor să-şi onoreze obligaţiile, unii mizând pe faptul că va fi dată în folosinţă noua centrală de cogenerare a Adrem Invest Bucureşti şi vor scăpa de datoriile către Termica. Şeful municipalităţii a tras un semnal de alarmă, precizând că, dacă se continuă în acest mod, „de la sfârşitul lunii ianuarie se va rămâne fără apă caldă şi căldură”.
Furnizorii au ameninţat cu încetarea livrării de cărbune
„Nu este de glumit! Dacă populaţia nu plăteşte, o să fie consecinţe, o să aibă de suportat. Nu este posibil ca, într-o jumătate de lună de iarnă, cum este decembrie, să avem încasate de la asociaţiile de pro