Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Costoiu, interesat de soarta UCB

Publicat in Exclusiv Gorj, joi 20 decembrie 2012 ·

Mihnea Costoiu este unul din cei şase miniştri delegaţi ai Guvernului Ponta, desemnat să se ocupe de partea de cercetare ştiinţifică şi învăţământ superior. Astfel, instituţii, cum este cazul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, vor deveni, după cum însuşi susţine, o prioritate în viitorul mandat. Costoiu a declarat, într-un interviu acordat postului local Radio Infinit, că este o bucurie că este încă unul din reprezentanţii Gorjului în noul Guvern, dar şi că din planurile sale face parte lansarea la Târgu-Jiu a proiectelor-pilot, aşa cum a fost cel de informatizare a şcolilor, început la Colegiul „Spiru Haret”.

Costoiu a afirmat că a purtat discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Gorj cu privire la anumite proiecte concrete care pot fi sprijinite în perioada următoare. Unul dintre ele este staţiunea pomicolă, aflată în subordonarea UCB, care poate reprezenta o sursă bună de venit pentru municipiu şi judeţ. „Este o bucurie pentru mine nominalizarea şi sunt bucuros că am fost al doilea gorjean după premierul Victor Ponta care este în Guvern. Sper că vom face un pic mai bine pentru ţară şi pentru judeţul Gorj în special. Chiar discutam cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, domnul Ion Călinoiu, pe lângă universitatea din Târgu-Jiu este o staţiune pomicolă cu un potenţial extraordinar, care din nefericire în ultimii ani a fost uitată în priorităţile Ministerului Educaţiei. Staţiunea de cercetare a avut, ani de zile, multe brevete care, odată valorificate, pot aduce beneficii municipiului şi chiar individual celor din zona respectivă sau din judeţ. Sunt absolvent al Liceului Tudor Vladimirescu şi mă mândresc de fiecare dată cu ce am învăţat acasă, cum îmi place mie să spun”, a spus Costoiu, potrivit sursei citate.Proiectele-pilot din învăţământ, lansate la Târgu-Jiu

Costoiu a mai spus că ar vrea ca judeţul să devină, pe viit

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 14 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 2 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°