Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arena Platoş trece la programul de sărbători. Din 25 decembrie, pârtiile vor fi deschise zilnic între 10 şi 22

Publicat in Rondul de Sibiu, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Din data de 25 decembrie, resortul de schi şi snowboard Arena Platoş trece la programul de sărbători. Pe perioada vacanţei, până în data de 11 ianuarie, pârtiile complexului vor funcţiona în fiecare zi între orele 10 şi 22, pe nocturnă.

În 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, instalaţiile de cablu vor funcţiona între 10 şi 17.

„Având în vedere că cei mici sunt în vacanţă şi majoritatea părinţilor şi-au luat câteva zile de concediu între Crăciun şi Revelion, am decis să trecem la acest program pentru ca oricine, oricând, să poată veni să schieze. E un moment de relaxare pentru toată lumea după un an atât de încărcat”, spune Martin Freinademetz.

În acest moment, toate cele cinci pârtii de schi şi pârtia de sănii sunt deschise, iar stratul de zăpadă se prezintă în condiţii excelente pentru schi, snowboard şi sănii.

În penultima zi a acestui an, la Arena Platoș se va sărbători, pentru a treia oară, World Snowboard Day. Anul acesta, World Snowboard Day se va sărbători în 129 de staţiuni din 35 de ţări de pe toate continentele. Din Argentina sau Brazilia până în Japonia şi Coreea, din Australia până în Rusia şi Mexic. Ziua Internaţională a Snowboardului va reuni la Arena Platoş unii dintre cei mai spectaculoşi snowboarderi din zonă şi din ţară.

„Aşteptăm cu mare interes tineri din toată ţara pentru această sărbătoare inedită. Vom organiza un spectacol demonstrativ în fun-park pentru toţi dependenţii de adrenalină, fie că vor avea curajul să urce pe placă sau vor dori doar să privească acrobaţiile”, spune Cristina Badiu, PR manager la Arena Platoş.

Seara se va încheia cu vizionarea unui film ce are ca temă principală sporturile de iarnă, „A collection of individuals”.

De Revelion, la Arena Platoş vor mixa 3 DJ din România şi Franţa, iar pârtiile vor fi deschise până la miezul nopţii. @N

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 8 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 7 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 11 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 4 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 6 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 12 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 7 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°