Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Joe Biden va conduce grupul de lucru împotriva armelor de foc

Publicat in Romania Libera, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Preşedintele american Barack Obama ar trebui să-l numească vineri pe vicepreşedintele Joe Biden, la conducerea grupului de lucru însărcinat cu formularea unui răspuns la violenţele cu arme de foc, în urma atacului de la şcoala din Connecticut, a anunţat mass-media americană, potrivit AFP, potrivit Mediafax.

Obama ar trebui să anunţe oficial această nominalizare, în timpul unei conferinţe de presă susţinute miercuri dimineaţa, au anunţat New York Times şi Washington Post, citând oficiali ai Casei Albe.

Acest grup de lucru ar trebui să analizeze în ce mod va fi reglementată vânzarea puştilor de asalt şi a încărcătoarelor cu capacitate mare. Ei vor lucra totodată asupra politicilor legate de sănătatea mintală şi a violenţei în cultura populară.

De la atacul de vineri din şcoala Sandy Hook din Newtown, (nord-estul statului Connecticut), care s-a soldat cu moartea a 26 de persoane, dintre care 20 de copii, preşedintele Obama a promis să acţioneze decisiv împotriva violenţelor legate de armele de foc.

Marţi, purtătorul de cuvânt al Casei Albe Jay Carney, a declarat că Barack Obama, "susţine activ" eforturile întreprinse de Congres, pentru a reimpune o lege care vizează interzicerea puştilor de asalt, cu referire la propunerea care ar trebui să fie introdusă în ianuarie în Congres de către senatoarea democrată de California, Dianne Feinstein.

Carney a adăugat că Obama a fost în egală măsură în favoarea acoperirii vidului juridic care permite în prezent cumpărarea de arme de la vânzători privaţi (de exemplu de la târguri de produse de armament) fără verificări în prealabil. Preşedintele american Barack Obama ar trebui să-l numească vineri pe vicepreşedintele Joe Biden, la conducerea grupului de lucru însărcinat cu formularea unui răspuns la violenţele cu arme de foc, în urma atacului de la şcoala din Connecticut, a anunţat mass-media ame

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum o ora
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 41 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 53 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°