Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mama unui copil bolnav este disperată din cauza zvonurilor lansate despre banii familiei

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 19 decembrie 2012 ·

O fostă angajată a Fundaţiei Milenium este acuzată de mama unui copil bolnav de leucemie că a lansat tot felul de zvonuri răuvoitoare, care ar putea afecta grav viitorul băiatului. Diana Dines este mama copilului care a aprins luminile bradului din faţa Primăriei în 2009. Fiul ei, Norbert, este un băieţel care la vârsta de numai trei ani şi zece luni a primit o veste cumplită: leucemie în ultimul stadiu. Tratamentul lui Norbert, vizitele la clinicile de specialitate i-au secătuit însă pe părinţi. Rămaşi aproape fără nici o bază materială, disperaţi pentru viaţa lui Norbert, aceştia s-au văzut nevoiţi să apeleze la ajutorul celor din jur.

Astfel, cazul lor a ajuns şi la Fundaţia Milenium, care a încercat să strângă câţi mai mulţi bani pentru ai ajuta. „Această fundaţie ne-a susţinut financiar vreo patru luni şi chiar dacă nu au fost sume fabuloase, ne-au prins foarte bine. Din momentul în care medicii din Italia ne-au spus că Norbi nu mai are nevoie de transplant (nu anul acesta), le-am spus să înceteze să mai strângă bani pentru copil. De o vreme însă, ne sună oameni, cunoştinţe, ne opresc pe stradă şi ne spun că angajaţii fundaţiei Milenium au spus peste tot că Norbi are viraţi în cont 85 mii de euro pentru transplant, ceea ce nu este deloc adevărat. Aş vrea tare mult să se ştie adevărul. Noi am fost disperaţi să ne salvăm copilul dar sunt foarte dezamăgită, scârbită, de tot ceea ce se întâmplă. Tot ce doresc este să se infirme zvonul conform căruia Norbi are atâţia bani în cont“, ne-a spus Diana Dines.

Acum urmează ca Diana împreună cu băiatul ei să se întoarcă în Italia pe pentru analize mai amănunţite.

Fundaţia Milenium sprijină familia în continuare

Nicoleta Nistor, preşedintele Fundaţiei Milenium, susţine că „zvonurile conform cărora s-a adunat suma de 85.000 de euro în contul băiatului au fost lansate de o angajată a fundaţiei, car

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 38 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 55 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum o ora
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum 2 ore
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum o ora
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 48 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 39 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 4 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/1°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°