„La pomul lăudat, să nu te duci cu sacul” zice vorba românească, pe care copiii Sucevei, chiar dacă o ştiau, nu bănuiau că se va aplica exact luni seară, când trebuia să vină la ei Moş Crăciunul lui domnu’ primar.

Mai ales că Ion Lungu, cu guriţa lui, i-a chemat la bradul albastru din centru prin intermediul presei locale pe toţi micuţii oraşului, din toate cartierele, din deal şi până-n vale, să le împartă daruri cumpărate din bugetul local şi cu bunăvoinţa unor sponsori dragi.

Şi au venit cu sutele copiii, din Burdujeni, din Iţcani, din Obcini, din George Enescu, să fie acolo luni seară, deşi se anunţaseră nu una, ci trei zile de cadoriseală pentru electoratul de mâine al urbei.

Luni seară, în prima dintre cele trei zile, chiar cu mult înainte de ora 17, puzderie de copii veseli şi nerăbdători scoteau aburi pe nas şi pe gură, gata să golească sacul generos al municipalităţii.

Şi au tot stat, dragii de ei, până la ora 17 şi după ea, dar şi mult mai mult după acea oră. Au rezistat cu stoicism, pocnind din bocanci, frecaţi pe spate şi pe umeri să se încălzească din 10 în 10 minute de părinţi şi bunici, cu nasurile îndesate în fularele devenite jilave de la răsuflarea aburindă.

Au răbdat frigul cu o voinţă de fier, cu gândul la napolitana, ciocolăţica, acadeaua, portocala şi poate pixul din darurile promise de domnul primar.

…Că, până la urmă, fie ce-o fi în plase (merge şi fără pix), gândeau câţiva adulţi, mai ales că, în vreme de criză, era de luat şi nu de dat, ăia mici se bucură de orice.

Doar că Moşul nu se arăta pe nicăieri, nici cu sac, nici fără sac, nici cu primar, nici fără. N-a apărut în zonă măcar un „vice” mic, un consilier, o secretară, fata de la xerox, oricine în stare să explice poporului adunat întârzierea. Pe măsură ce timpul trecea, entuziasmul celor mici se înmuia, invers proporţional cu virulenţa înj