> „S-au făcut demersuri pentru a obţine şi un sprijin guvernamental, dar acesta nu va fi suficient” declară prefectul Florin Sinescu
Prefectura şi Consiliul Judeţean vor solicita de la Guvern un nou ajutor pentru societatea de termoficare Termica Suceava. Anunţul aparţine prefectului de Suceava, Florin Sinescu, care, ieri, a avut o întâlnire cu reprezentanţii societăţii comerciale Unicom Holding, furnizorul de huilă al operatorului sucevean de încălzire în sistem centralizat. Aflăm că întrevederea s-a axat pe analizarea stadiului plăţilor făcute de Termica în schimbul cărbunelui livrat, precum şi pe identificarea unor soluţii concrete de finanţare, discuţiile având loc în prezenţa administratorului public al judeţului, Lăcrămioara Loghin, directorului general al Termica, Ovidiu Dumitrescu, şi a primarului municipiului Suceava, Ion Lungu.
SC Termica Suceava a contractat 90.000 tone de cărbune de la furnizorul Unicom Holding, până acum fiind livrate 79.000 tone. Pentru că Termica se află în imposibilitatea de a-şi achita plăţile către furnizor, acesta a pus în vedere că îşi sistează livrările!
„Lipsa fondurilor financiare poate duce practic la sistarea furnizării de energie termică către locuitorii municipiului Suceava racordaţi la sistemul de termoficare. Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Suceava fac şi au făcut demersuri pentru a obţine şi un sprijin guvernamental, dar acesta nu va fi suficient. Facem un apel către populaţie să îşi achite facturile restante. Se înregistrează un procent foarte scăzut de colectare a sumelor şi nu vrem să ajungem într-o situaţie delicată, aceea a sistării încălzirii în lunile de iarnă. Societatea de termoficare se află în imposibilitatea achitării cărbunelui” a precizat prefectul Florin Sinescu.