Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turiştii din Rânca nu vor avea probleme cu apa

Publicat in Exclusiv Gorj, joi 20 decembrie 2012 ·

Prefectul Claudiu Teodorescu speră ca în acest an să nu mai fie probleme cu apa şi energia electrică în Rânca, de sărbători. Acesta spune că au fost luate măsuri atât în ceea ce priveşte alimentarea cu apă, cât şi cu privire la alimentarea cu energie electrică, pentru a evita disconfortul turiştilor.

Prefectul Teodorescu a declarat că a fost stabilit un plan de măsuri pentru ca turiştii care îşi vor petrece Crăciunul şi Revelionul în staţiunea Rânca să nu mai aibă parte de neplăcerile din anii trecuţi. Una dintre probleme este cea legată de alimentarea cu apă, caz în care au fost căutate soluţii împreună cu cei doi primari din Novaci şi Baia de Fier. „Nu aş putea să garantez că nu vor exista probleme de orice natură cu alimentarea cu apă sau cu alimentarea cu energie electrică în Rânca, pentru că asta ar însemna naivitate din partea mea. O astfel de promisiune aş putea face eventual după ce se va finaliza problema canalizării şi a reţelei de alimentare cu apă în totalitate. Până atunci, vă pot spune că am discutat cu primarii celor două unităţi administrativ teritoriale, Baia de Fier şi Novaci, pentru a preîntâmpina eventualele probleme. Bazinele de apă sunt pline, astfel că se pot remedia anumite neplăceri apărute pe parcurs”, a spus prefectul.

Pe de altă parte, acesta a spus că în cazul celeilalte probleme, cea legată de energia electrică, au fost luate o serie de măsuri în colaborare cu CEZ. Compania de distribuţie a energiei electrice a montat un sistem de pornire a transformatorului, în cazul unei pene de curent, fără a fi nevoie de deplasarea unei echipe de intervenţie, aşa cum se întâmpla până acum. „Timpul necesar de intervenţie este mult mai scurt decât era anterior când era nevoie de cineva să ajungă şi să cupleze transformatorul. Acum, acest lucru se poate face printr-un sistem montat de CEZ prin GPS, din câte am înţeles. A fost o modernizar

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 11 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 32 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°