Acordul de pace semnat de premierul Victor Ponta cu preşedintele Traian Băsescu este mai mult decât interesant, oricând de mult s-a străduit Ponta să convingă presa că „nu e nimic interesant acolo”. Ei bine, nu numai cei doi trebuie să-şi vorbească politicos, ci şi subalternii şi colegii de partid. Cum teoretic Băsescu nu are partid, înseamnă că pesediştii trebuie să fie atenţie cu atacurile la preşedinte. Deja în emisiunile televizate de ieri, reprezentanţii PSD vorbeau despre „domnul Băsescu”. În schimb, Crin Antonescu a spus că el poate să vorbească aşa cum vrea.
Conform acordului, adresarea între părți este strict reglementată. Adresarea se va face la plural, cu numele complet și funcția, iar excesele din partea altor membri ai Guvernului sau Președinției vor fi temperate de cei doi lideri. "Părţile vor îmbrăţişa reguli minimale de adresare respectuoasă, cu referire directă la funcţia partenerului şi la adresarea la plural. Ele se vor abţine în a încuraja abordări diferite la nivelul structurilor pe care le reprezintă şi vor sancţiona excesele şi ieşirile publice ale colegilor de partid sau angajaţilor care exced această regulă de comportament, bun simţ, decenta şi politeţe", prevede textul.
Conform textului, "părţile se angajează, de asemenea, să evite expresiile dure, atacurile de orice fel. Ele se vor abţine de la expunerea publică a temelor nediscutate şi vor conveni termene concrete, asumându-şi celeritatea în discutarea temelor solicitate de o parte sau alta şi de formulare a unor răspunsuri şi poziţii. La expirarea termenelor limita convenite, abordarea publică a acestor teme şi lansarea lor în dezbatere este o opţiune deschisă".
Băsescu este „decidentul final” al şefilor din justiţie
Potrivit documentului semnat de președinte și premier, Traian Băsescu stabilește cine va fi numit în funcția de procuror General și în funcția