Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorii şi-au validat mandatele

Publicat in Romania Libera, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Mandatele tuturor senatorilor aleşi au fost validate, miercuri, cu unanimitate de voturi, în plenul Senatului, informează Mediafax.

Senatul nou ales s-a întrunit, miercuri, pentru a doua oară, pentru validarea mandatelor senatorilor aleşi, care vor depune jurământul, în aceeaşi şedinţă urmând să fie ales preşedintele acestei Camere legislative.

Crin Antonescu a anunţat că doreşte să fie din nou preşedinte al Senatului.

Preşedintel Comisiei de validare a precizat, în intervenţia sa, că alegerea fiecărui senator s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale şi a propus validarea tuturor celor 176 de senatori aleşi.

Şedinţa este condusă de decanul de vârstă al acestei Camere, senatorul conservator Eugen Durbacă, asistat de cei mai tineri patru senatori, în calitate de secretari asistenţi - Vasilica Miron (PPDD), Darius Vâlcov (PSD), Cristian Florian (ARD) şi Mihai Rogojan (ARD).

La începutul lucrărilor, Durbacă a anunţat că la şedinţă participă 175 de senatori, un senator absentând din motive de sănătate.

Potrivit anunţului acestuia, pe ordinea de zi mai figurează constituirea grupurilor parlamentare, alegerea membrilor Biroului permanent.

Citeşte şi: LIVE TEXT. Iată lista Guvernului Ponta II - 20 de ministere, 6 miniştri delegaţi, un vicepremier fără portofoliu

El a menţionat că ulterior va fi luată o pauză pentru întrunirea conducerii Senatului, urmată de constituirea comisiilor permanente ale acestei Camere legislative.

La propunerea senatorului PNL Puiu Haşotti, susţinută şi de senatorul PSD Ilie Sârbu, acest ultim punct a fost scos de pe ordinea de zi, urmând ca Senatul să se întrunească, într-o nouă şedinţă, joi, de la ora 10.00.

Haşotti a precizat că opraţiunea de repartizare a senatorilor pe comisii este una dificilă şi lucrările acestei Camere ar trebui să se prelungească, miercuri, până târziu.

La or

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 15 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 45 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 45 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Gândacii mişunau peste tot. Brutărie din Constanţa, închisă pentru jumătate de an

BusinessMagazin acum 11 minute
Un control al Protecţiei Consumatorilor Constanţa a dezvăluit condiţii de coşmar într-o brutărie. Gândacii se plimbau nestingheriţi prin toate spaţiile de producţie.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°