Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fără finalizarea proiectului de la Sânmihai, Bega nu va putea fi navigabilă

Publicat in Ziua de Vest, miercuri 19 decembrie 2012 ·

„Anul 2012 a fost un an bun pentru Administraţia Bazinală de Ape Banat (ABAB) Timişoara, fiindcă nu au fost evenimente neplăcute, nu am avut inundaţii sau poluări”, a declarat Ionel Vlaicu (foto), directorul ABAB Timişoara, miercuri, 19 decembrie. O situaţie deosebită a fost în ceea ce priveşte fondurile. Nu au fost bani îndeajuns pentru proiecte şi programe.

“Înţelegem contextul actual al economiei. Am lucrat cu ce am avut - 20 de milioane de lei. Pentru 2013, am solicitat de cinci ori mai mult, dar nu ştim ce vom primi. Cei de la Bucureşti vor stabili priorităţile, pentru a şti pe ce ne băzăm în 2013. În funcţie de sumele ce le vom avea, vom decide ce vom avea de făcut. Pentru noi, o prioritate este Nodul Hidrografic Sânmihaiu Român, unde s-a realizat etapa întâi. Trebuie să trecem la etapa a doua, fiindcă proiectul cu ecologizarea râului Bega va fi îngreunat. Tot ce s-a decolmatat se va colmata înapoi. Cu cât întârziem finalizarea Sânmihaiului, cu atât vom avea mai multe probleme. Fără finalizarea proiectului de la Sânmihai, Bega nu va putea fi navigabilă. De asemenea, vrem să trecem şi la etapa a doua, la Lacul Surduc, să avem un volum de apă dublu”, a declarat Ionel Vlaicu. ABAB Timişoara a realizat lucrări, în 2012, pe cursurile râurilor Timiş, Bega şi Bârzava, precum şi pe afluenţi, în valoare de peste 20.463.000 de lei. În judeţul Timiş, valoarea lucrărilor realizate este de 13.180.000 de lei, iar în judeţul Caraş-Severin, este de 7.283.000 de lei.

„Anul 2012 a fost un an bun pentru Administraţia Bazinală de Ape Banat (ABAB) Timişoara, fiindcă nu au fost evenimente neplăcute, nu am avut inundaţii sau poluări”, a declarat Ionel Vlaicu (foto), directorul ABAB Timişoara, miercuri, 19 decembrie. O situaţie deosebită a fost în ceea ce priveşte fondurile. Nu au fost bani îndeajuns pentru proiecte şi programe.

“Înţelegem contextul actua

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii ar putea scăpa de vize pentru a călători în SUA

Wall-Street.ro acum 44 minute
România ar putea scăpa oficial de vize pentru Statele Unite dacă intră în programul Visa Waiver. O întâlnire în acest sens va avea loc vineri, 10 ianuarie, la Washington D.C., între Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro M

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 40 minute
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum o ora
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum o ora
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 2 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 45 minute
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 3 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, suspectați că au încălcat controlul judiciar. Procurorii DNA verifică dacă au fost implicați în abordarea martorului-denunțător

HotNews acum o ora
Suspiciunea a pornit după ce martorul-denunțător din dosarul foștilor generali SRI, Cătălin Hideg, a fost abordat de către o persoană în legătură cu acest dosar. Procurorii DNA vor să verifice dacă această abordare a avut loc la solicitarea expresă

Iulian Anghel, ZF: De ce este atât de greu să găseşti un prezidenţiabil? Pentru că afacerile mari şi averile mari se fac în afara Bucureştiului, nu în curtea lui Marcel Ciolacu

Mediafax acum 38 minute
De ce nu vrea nimeni să fie un Donald Trump mai mititel? Simplu. Pentru că unul care iese în faţă este expus. Oamenii încep să se întrebe/să te întrebe “cine eşti”, “de unde vii”, “ce avere ai”, “cu ce business ţi-ai făcut averea” şi alte chestii.

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°