VIAŢA MERGE MAI DEPARTE Se împlinesc în aceste zile 23 de ani de la înfăptuirea Revoluţiei Române. Unii au rămas şi acum încrâncenaţi pe baricade. Slobozenii se amuză şi-i lăsăm să se-amuze
Slobozia nu crede în lacrimi. Documentarea pe teren, discuţiile cu revoluţionarii, micile reconstituri ale faptelor s-au desfăşurat într-o atmosferă de haz perpetuu. Au murit şi aici cinci oameni la Revoluţie, dar nu se poate spune că slobozenii ar fi chiar pioşi când îi evocă. În schimb, când rememoreză acţiunile proprii de acum 23 de ani, o fac cu tot corpul, sar de pe scaune, dau din mâini. Iar atunci când vreunul din ei părăseşte încăperea pentru a merge la vespasiană, ceilalţi încep să-l bârfească pe respectivul: „Ăsta? Ăsta a fost mai securist ca securiştii!“.
Chiar dacă e una dintre cele mai mici şi anoste sucursale de judeţ, Slobozia a avut şi ea, înainte de ’89, fărâma ei de disidenţă. Şi nu vobim acum de Mircea Dinescu, slobozean şi el, ci de baba Sofica, nebuna oraşului şi singura persoană cunoscută drept potrivnică regimului. Enciu Bobârniche a scris în cartea „Două decenii de viaţă politică în Ialomiţa“ că la 30 septembrie 1989, femeia s-a oprit în faţa unui afiş cu Ceauşescu, întors cu picioarele în sus de o furtună năprasnică abătută asupra Bărăganului.
Sofica l-a făcut albie de porci pe dictator: „Lua-te-ar dracu, chiorule! Aşa să arăţi în vecii vecilor, chiorule! Să n-apuci să mă duc eu la cimitir înaintea ta, curvarule, beţivanule, bubosule; să te mănânce viermii cei neadormiţi, pe tine şi pe tot neamul tău! Ptiu, drace!“.
Săptămânile au trecut, baba Sofica n-a primit domiciliu forţat (pe care oricum l-ar fi primit cu plăcere din moment ce dormea sub cerul liber, pe unde apuca). Iar la 17 decembrie 1989, când la Timişoara începea Revoluţia - era într-o duminică - la Slobozia se inaugura cu fast Orăşelul Copiilor. Cinci zile mai târz
