Potrivit unor informaţii neoficiale primite la redacţie, un angajat al Transurbis, şef la atelierul mecanic al societăţii, ar fi fost prins în cursul zilei de marţi, 18 decembrie, consumând băuturi alcoolice în timpul serviciului. Contactată de noi, conducerea operatorului de transport în comun din Zalău nu a confirmat informaţia. ,,Conducerea SC Transurbis SA nu a primit o reclamaţie oficială (de la angajaţi ai unităţii sau persoane din afară) referitoare la aspectele invocate de dumneavoastră. În cazul ipotetic în care un astfel de incident ar avea loc, persoana în cauză bănuită de abaterea la care dumneavoastră faceţi referire ar urma să fie supusă unei anchete interne, iar conform Regulamentului SC Transurbis SA şi Contractului Colectiv de Muncă, dacă s-ar face vinovată de această abatere ar fi sancţionată cu desfacerea contractului de muncă”, ne-a declarat Paul Maghiu – specialist relaţii publice SC Transurbis SA.