Furnizarea căldurii şi a apei calde ar putea fi stopată în cea mai geroasă lună a anului, ianuarie, dacă sucevenii nu îşi plătesc datoriile către Termica, care au ajuns la cel mai mare nivel din istoria societăţii de termoficare.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, i-a convocat ieri pe reprezentanţii asociaţiilor de proprietari la o şedinţă în care a tras un semnal de alarmă asupra riscului ca întreg oraşul să rămână fără căldură în plină iarnă.
„Este un mare risc – astăzi vin la discuţii furnizorii de cărbune, care ne ameninţă că stopează orice transport de cărbune, iar pe de altă parte pun sechestru şi pe cel care se află în depozitele de la Termica, dacă nu îl plătim. Dacă populaţia nu plăteşte, va avea de suportat frigul şi lipsa apei calde. Nu este posibil ca pe o lună de iarnă cum este decembrie să avem încasări de numai 300.000 de lei, când încasările ar trebui să fie de minim 3 milioane de lei, pentru a acoperi costurile. Sunt unii care sunt bătuţi de soartă şi i-am ajutat şi noi, de la primărie, să achite din datorii, dar sunt unii care nu vor să plătească. Dacă oamenii nu plătesc există riscul ca din ianuarie să rămânem toţi fără apă caldă şi căldură”, le-a transmis Ion Lungu.
Edilul sucevean a cerut mai multă implicare în recuperarea datoriilor atât din partea asociaţiilor de proprietari, cât şi a celor de la Termica, îndemnându-i să facă echipe mixte, care să meargă din uşă în uşă şi să ceară oamenilor să plătească căldura şi apa caldă.
„Suceava e un caz aparte – avem unul dintre cele mai mici preţuri din ţară la gigacalorie – 185 de lei, când la Iaşi este 262 de lei, la Timişoara 300 de lei, Constanţa 330 de lei, şi cu toate astea lumea tot nu plăteşte. Dacă vom rămâne fără căldură, o parte din responsabilitate revine populaţiei, care nu a plătit. Noi am făcut tot ce s-a putut – am plătit anul acesta 200 de miliarde de lei vechi la Term