Astăzi, pe stil vechi, este Sfântul Ierarh Nicolae, prilej pentru măicuţele de la Mănăstirea Dobru din comuna Vânători-Neamţ să serbeze hramul bisericii. Alături de Mănăstirea Slătioara, judeţul Suceava, unde fiinţează şi Mitropolia creştin ortodocşilor pe stil vechi, Mănăstirea Dobru este cel mai vechi aşezământ monahal al acestei Biserici. Multă vreme a fost doar adăpost pentru călugării alungaţi din marile lavre nemţene şi sucevene care nu au primit schimbarea calendarului din 1924. După o vreme, acest adăpost monahal a devenit schit, iar ulterior, după ce numărul vieţuitoarelor întru Domnul de aici a crescut, a devenit mănăstire. Istoria ei este pe cât de interesantă, pe atât de tragică. Când au fost alungaţi din mănăstiri preoţii şi călugării care nu au acceptat schimbarea calendarului, câţiva dintre aceştia – Glicherie Tănase (fost stareţ al Schitului Procrov, ulterior mitropolit, în prezent canonizat), David Bilaşcu, fraţii Veniamin, Galaction şi Pamvu Hoisa (întemeietorul şi primul duhovnic al Schitului Dobru) – au ales calea pribegiei prin Munţii Neamţului, stând ascunşi în bordeie săpate în pământ. În anul 1926, fraţii Ioan şi Mihai Urzică din Vânători, care umblau cu oile prin munţii Sihlei, i-au descoperit. Deşi era interzis, au reuşit, după trei ani, să-i aducă în satul Ungureni, unde au sfinţit un paraclis într-o cameră din casa lui Ioan Urzică, apoi au făcut o biserică. A fost prima biserică pe stil vechi înălţată într-o comună din România. În acea vreme, schimonahia Isidora Stănoaie de la Agapia Veche, aflând că sunt preoţi şi credincioşi păstrători ai vechiului calendar în zonă, a părăsit mănăstirea şi, împreună cu câteva ucenice, vin la Vânători Neamţ şi au vieţuit câtva timp în nişte bordeie la locul numit “Chita Mare” de sub Muntele Halăuca. Părintele Pamvu s-a sfătuit cu maica Isidora Stănoaie şi au hotărât punere temeliei unui schit la Dobru, ch