Sănătatea mintală a populaţiei constituie o problemă de importanţă globală. Dreptul la sănătate mintală este reglementat prin numeroase documente, începând cu anii ’60. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte sănătatea mintală ca „o stare de bine în care individul îşi poate aprecia abilităţile, poate face faţă stresului normal al vieţii, poate lucra productiv şi îşi poate aduce aportul la progresul comunităţii în care trăieşte“. Dreptul la sănătate mintală cuprinde o relaţie complexă între fizic şi psihic, fiind în strânsă legătură cu celelalte drepturi ale omului. Pentru a respecta drepturile omului, este esenţial ca acesta să benefi­cieze de tratamentele adecvate, să fie expus la cel mai mic risc posibil, să se ghideze după propriile dorinţe şi necesităţi şi să i se ia în considerare cultura, religia, genul şi aspiraţiile. Internarea nevoluntară a pacienţilor în instituţiile psihiatrice constituie o încălcare severă a drepturilor acestora şi trebuie luată în considerare ca ultimă soluţie, atunci când celelalte alternative au eşuat. În secolul XXI, nu mai poate fi acceptat tratamentul inuman şi degradant în marile instituţii psihiatrice. Tot mai multe ţări şi-au închis spitalele de psihiatrie, tratându-şi pacienţii în servicii comunitare. O atenţie specială trebuie acordată necesităţilor emoţionale, economice şi educative ale aparţinătorilor, care au o mare responsabilitate în susţinerea pacienţilor, dar care frecvent necesită sprijin. Aproximativ 27% din europeni suferă de cel puţin o formă de tulburare psihică în decursul unui an. Cel mai frecvent se întâlnesc tulburările anxioase şi depresia. În anul 2020, se estimează că depresia va fi principala cauză de îmbolnăvire în lumea civilizată. Anual, în Uniunea Europeană, aproximativ 58.000 de persoane decedează în urma actelor de suicid, mai mult decât prin accidente rutiere, crime sau HIV/SIDA. La