Se vorbește foarte puțin, în România, în cercurile de afaceri, despre buna guvernare corporatistă. Asta poate și pentru că principiile fundamentale care stau la baza acestui concept sunt insuficient impregnate în piața domestică.
Multe corporații, care de altfel au reglementări stricte legate de acest subiect, nu lucrează în România decât prin birouri de reprezentanță sau societăți cu răspundere limitată de marketing, și de aceea nu popularizează în structurile locale principii elementare de bună guvernare corporatistă. În cel mai bun caz se vorbește despre "complianță", "control intern" și "audit", în speranța că invocarea acestor termeni "imateriali" va fi suficientă ca să preîntâmpine eventuale derapaje iresponsabile. În majoritatea cazurilor, într-o țară
ca România, în condițiile unei legiferări incoerente, care generează impredictibilitate operațională și un înalt grad de corupție - instituționalizată sau măruntă, de ce ar trebui să ne batem capul să aderăm la niște principii care aparțin unor economii avansate și care oricum reglementează activitatea directorilor executivi din consiliile de administrație de la ultimul etaj?
Făcând o scurtă trecere tehnică în revistă a subiectului, se poate observa că
interesul pentru buna guvernare corporatistă este manifest la nivelul corporațiilor contemporane în special în perioada recentă, după colapsurile frauduloase ale începutului de mileniu. Scandalurile corporatiste au alimentat interesul public și politic în privința reglementărilor mai stricte privind guvernarea corporatistă.
De altfel, guvernul federal american a adoptat în acea perioadă actul Sarbaney-
Oxley (setul de măsuri de guvernare corporatistă la care este obligatoriu să adere toate companiile listate la bursă este cunoscut sub denumirea simplificată de US- SOX în SUA sau J-SOX în Japonia), australienii au ap
