Doi „oameni de radio“ din Australia au crezut că pot, cu ajutorul unei „glume“, să discute prin telefon cu Kate, soţia prinţului William al Marii Britanii, care se afla internată în spital din pricina unei sarcini cu probleme. Cei doi mari „profesionişti“ au pus la cale o „farsă“, dintre cele iubite şi de „marea gură vorbitoare“ de la noi (dacă cel care vorbeşte la TV este „marea faţă vorbitoare“, la radio, gura trece în prim-plan): au imitat la telefon vocile reginei Elisabeta a II-a şi a prinţului William. Prima asistentă medicală de la spitalul în care se afla internată Kate a dat crezare celor două voci. Mai departe, trucul n-a ţinut însă, iar asistenta care a păcătuit prin credulitate s-a sinucis. „Pentru atâta lucru?!“, se miră, probabil, cei amuzaţi de ideea năstruşnică a australienilor. Respectul faţă de sine se menţine uneori cu destule sacrificii şi există oameni care consideră pierderea respectului de sine un păcat de neiertat. Se gândesc, poate, la unele consecinţe posibile, pentru ei şi pentru ceilalţi. Vor dori, oare, domnul Daniel Buzdugan şi alţi realizatori autohtoni de „farse“ să înveţe câte ceva dintr-o asemenea întâmplare? A, desigur, la noi nu s-a sinucis nimeni până acum. Dar ce vor fi simţit cei păcăliţi cu atâta cruzime de vocile mascate de la telefon? S-a interesat cineva de ei? Nu intră în fişa postului nimănui o asemenea inves­tigaţie? Ignorarea consecinţelor faptelor noastre, nepăsarea faţă de semeni, fie ea şi umoristică, o putem considera morală? Se pare că cei doi australieni suferă, totuşi, oarecari repercusiuni. Să revenim la ale noastre. La cele bune. La Radio România Actualităţi se transmite în serial o rubrică inspirată, în care Dan Creţa explică de ce iubeşte el România. O prezentare punctuală a unor locuri şi Publicitate localităţi din ţară. Fiecare loc cu personalitatea şi cu trecutul său. Condeiul sensibil al lui