Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministru la Educaţie: Remus Pricopie în locul Ecaterinei Andronescu

Publicat in Ziua Veche, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Remus Pricopie a fost propus, miercuri, de premierul Victor Ponta, pentru preluarea portofoliului Educaţiei în noul Guvern. O înlocuieşte astfel pe Ecaterina Andronescu.

Remus Pricopie s-a născut la 22 ianuarie 1970 în comuna Ceahlău, judeţul Neamţ. În perioada septembrie 2000 – iunie 2005 a urmat cursurile Facultăţii de Chimie din cadrul Universităţii Bucureşti. Între octombrie 1996 şi septembrie 1997 a urmat studii aprofundate în Relaţii Internaţionale şi Politici Europene în cadrul Universităţii din Liege, Belgia. În intervalul octombrie 1996 – ianuarie 2000 a studiat Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). În perioada august 2003 şi iulie 2004 s-a aflat la Universitatea George Washington, SUA, pentru a se specializa în Politici Educaţionale Internaţionale. Din 2005 este doctor în Ştiinţe Politice al SNSPA. Între octombrie 2006 şi iunie 2008 a studiat la Institutul de Educaţie al universităţii londoneze, unde a obţinut un masterat în Managementul Învăţământului Superior. A beneficiat de o bursă Fulbright la Universitatea de Stat din New York (martie 2007 – martie 2008).

Şi-a început cariera la Ministerul Educaţiei şi Cercetării pe post de inspector de specialitate, funcţie deţinută între februarie 1996 şi iulie 1997. A fost directorul Direcţiei de Comunicare din cadrul aceluiaşi minister între iulie – octombrie 1997. Secretar general al Ministerului Educaţiei şi Cercetării între mai 2001 şi septembrie 2001. Între decembrie 2001 şi mai 2003 a fost consilier al ministrului Educaţiei, funcţie ocupată şi între ianuarie – octombrie 2009. La 20 noiembrie 2007 a fost numit secretar de stat pentru învăţământul superior în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, până în decembrie 2008.

Asistent universitar la SNSPA până în septembrie 2000, apoi lector din octombr

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 51 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 58 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 22 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°