După umflarea Parlamentului peste dimensiunea celui din SUA, Guvernul se dilată cu trei noi ministere. Dincolo de mărirea schemei de personal, vin noi secretari de stat, consilieri şi secretare, rămâne de văzut în ce măsură noua organigramă va uşura activitatea administrativă sau, din contră, va crea o doză suplimentară de haos.

Înmulţirea numărului de ministere a fost justificată fie prin copierea modelului european, fie prin reproducerea celui din Franţa, deşi Comisia Europeană are sub lupă o cu totul altă economie şi populaţie, iar birocraţia franţuzească are totuşi altă eficienţă decât cea autohtonă. Aparent, schimbarea structurii Guvernului şi posibila adăugare a trei noi ministere - Buget, Energie şi, era până aseară în discuţie, Mari proiecte de infrastructură - nu aduc în plus decât vreo 90 de purtători de mapă (fiecare ministru are propriul cabinet cu 10 consilieri+şef de cabinet+se-cretară, iar, fiecare din cei 3-4 secretari de stat unul mai mic, cu 3 consilieri+ şef de cabi-net+se-cretară).

Adevărată problema va fi însă la împărţirea structurilor deconcertate din teritoriu din subordinea ministerelor ce urmează să fie divizate. Gândiţi-vă că fiecare din instituţiile în cauză are ramificaţii în judeţe, la problemele care apar când şefii direcţi din minister au o culoare politică, iar subordonaţii din teritoriu alta, chiar dacă ambele fac parte din drapelul USL. Întrebarea care se pune este dacă merita deranjul construcţiei de trei noi ministere în loc de a desemna un secretar de stat la Finanţe care să aibă în grijă Bugetul, unul la ministerul Economiei pentru politica energetică, iar gestionarea proiectelor importante de infrastructură să se facă tot din interiorul Ministerului Dezvoltării.

Ca să nu mai vorbim de riscul ca între fostele componente ale Ministerului Finanţelor, deţinute acum de partide diferite din coaliţia de