În Signy-l’Abbaye, departamentul Ardennes, Franţa, o comună încărcată de istorii şi de legende medievale, biblioteca este o fereastră către cultură, comunicare interumană, prietenie şi sprijin social. Cei aproximativ 1400 de locuitori, în mare parte vîrstnici, au învăţat lecţia istoriei. În 1793, Mînăstirea Notre-Dame de Signy a fost demolată, iar biblioteca din incinta acesteia – arsă din temelii.
În 2001, oficialii primăriei au cumpărat o casă construită la începutul secolului al XX-lea, în stilul Art Deco, pe cinci nivele, pe care intenţionau să o transforme în sediu al asociaţiilor pentru relaţii comunitare. În 2005, Catherine Groud, director adjunct al departamentului de cultură din cadrul Primăriei Signy-l’Abbaye, a venit cu o alternativă privită mai întîi cu suspiciune, apoi cu deschidere şi entuziasm de către întreaga comunitate: clădirea impozantă din strada Thin putea deveni, în urma unui proiect costisitor, dar viabil, un lăcaş socio-cultural în serviciul comunităţii.
Alain Rouxel – copreşedinte pe segmentul de carte şi lectură publică al FNCC (Federaţia Naţională a Colectivităţilor Teritoriale pentru Cultură) – declara, în cadrul unui colocviu cu tema „Reinventarea conceptului de bibliotecă: spaţii şi servicii publice în schimbare“, că „Bibliotecile reprezintă o metodă de luptă împotriva analfabetismului, ajută la învăţarea limbii franceze, înlesnesc familiarizarea cu scrisul, datorită atelierelor de scriere, şi, în plus, încurajează comunicarea interumană. Astfel, ne-am dat seama că, în zonele rurale, locul cel mai frecventat este adesea biblioteca, devenită – în majoritatea cazurilor – unicul serviciu public şi, de vreme ce nu mai există nici cafenele iar bisericile sînt închise, biblioteca reprezintă singurul loc de întîlnire al comunităţii“. Or, proiectul vizînd deschiderea unei biblioteci în Signy-l’Abbaye răspundea în totalitate nevoi