Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Endava mai recrutează 200 de angajaţi la Cluj

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Endava, furnizorul britanic de servicii şi soluţii IT pentru companii, şi-a planificat să recruteze încă 200 de angajaţi la sediul din Cluj-Napoca, urmând să ajungă la 500 de salariaţi în următorii trei ani, după ce şi-a dublat suprafaţa de birouri închiriată pe plan local. "În ultimul an am crescut foarte mult în România, iar în prezent, la Cluj-Napoca, Endava numără mai mult de 300 de angajaţi faţă de 190 la începutului anului, ceea ce reprezintă o creştere de peste 60% a numărului de angajaţi. În următorii trei ani, vrem să ajungem la 500 de oameni (...). Planurile de recrutare ale companiei au în vedere ca minimum 20% dintre noii angajaţi să fie tineri absolvenţi, Endava continuând şi în 2013 programele de angajare a acestora", a declarat Valentin Metzger, directorul Endava Cluj-Napoca. El a arătat că pe lângă proiectele IT derulate pentru clienţi din Marea Britanie, Statele Unite, Germania sau România, centrul din Cluj-Napoca furnizează şi servicii de suport către toate locaţiile grupului Endava, incluzând resurse umane, contabilitate şi achiziţii. Metzger a adăugat că Endava şi-a dublat în acest an suprafaţa de spaţii de birouri închiriată la Cluj-Napoca, ajungând la un total de peste 2.900 de metri pătraţi în ambele sedii deţinute. "Pe viitor, intenţionăm să ne consolidăm operaţiunile desfăşurate pe plan local într-un singur sediu, de peste 4.000 de metri pătraţi. Un lucru este cert, continuăm să creştem, iar în ultima perioadă am adus la Cluj clienţi mari din domeniul financiar şi telecom, fapt care va susţine planurile viitoare de angajare", a mai spus Metzger.

Endava, furnizorul britanic de servicii şi soluţii IT pentru companii, şi-a planificat să recruteze încă 200 de angajaţi la sediul din Cluj-Napoca, urmând să ajungă la 500 de salariaţi în următorii trei ani, după ce şi-a dublat suprafaţa de birouri închiriată pe plan local. "În ultimul an am

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 10 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 11 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 6 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 8 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 6 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 12 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

FBI a arestat un bărbat din Florida care plănuia să arunce în aer bursa din New York

Ziare.com acum 8 ore
FBI l-a reținut pe Harun Abdul-Malik Yener, un bărbat din Florida, acuzându-l că a pus la cale un complot terorist în scopul de a ataca Bursa din New York, informează courtwatch.news. Potrivit documentelor oficiale, Yener, care a fost descris ca avâ

Începe votul pentru PREZIDENȚIALE. Prima secție din diaspora se deschide la 01:00, ora României, în Auckland, Noua Zeelandă. HARTA interactivă

Gandul acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidențiale debutează în această noapte, la 01:00, ora locală, respectiv ora 12:00 din Auckland, Noua Zeelandă, prima din cele 950 de secții organizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), la propunerea Ministerului

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°