Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gorjenii au ales Austria pentru Revelion

Publicat in Gorj Domino, joi 20 decembrie 2012 ·

Gorjenii profită de cele câteva zile libere de care beneficiază cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru a se relaxa și a uita de grijile cotidiene. Astfel, pentru a fi siguri că vor avea parte de sărbători de neuitat unii dintre ei au decis să apeleze la o agenție de turism, care să le pună la dispoziție cele mai bune oferte.

Ca în fiecare an, operatorii de turism au avut o gamă largă de oferte pentru cei interesați să își petreacă sărbătorile într-un mod special. Potrivit reprezentanților agențiilor de turism, gorjenii au ales anul acesta să își petreacă Crăciunul acasă, cu familia, iar de Revelion au ales, în special, pachetele cu destinația Austria. ,,Aproximativ 90% dintre pachetele pe care le-am vândut anul acesta sunt pentru Revelion. De Crăciun, gorjenii au preferat să stea acasă, cu familia și prietenii. În ceea ce privește pachetele pentru străinătate, s-au vândut foarte bine cele pentru Austria, Bulgaria, Roma, Budapesta sau Viena. Tarifele pentru aceste oferte au variat între 216 euro și 2.550 euro și includ între patru zile și 10 zile de cazare cu mic dejun și cină asigurate, plus cina festivă de Revelion”, a spus Adina Catalina, operator turism.

În țară au ales Călimănești

Și pachetele turistice cu destinații din țară s-au vândut foarte bine. Și anul acesta, primele în topul destinațiilor preferate de gorjeni sunt stațiunile Călimănești și Căciulata. ,,Și în țară am înregistrat mai multe cereri pentru Revelion decât pentru Crăciun, dar sunt convinsă că pe ultima sută de metri se vor vinde și cele pentru Crăciun, pentru că așa se întâmplă în fiecare an. Oamenii au preferat pachetele din apropierea județului. Călimănești și Căciulata s-au vândut foarte bine. Am avut cereri din toată țara. Pentru un hotel de două stele, prețurile au pornit de la 526 de lei, trei nopți de cazare, mic dejun inclus, plus cină festivă în noaptea de Anul Nou

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 5 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 3 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°