Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eforturi pentru evitarea ghilotinei tăierilor de paturi

Publicat in Monitorul de Neamt, miercuri 19 decembrie 2012 ·

• directorii Spitalului Judetean au făcut adrese către autorităti prin care arată că nu pot fi tăiate paturi de aici • vestea proastă este că numărul paturilor va fi diminuat chiar din ianuarie, si nu din martie cum se credea •

Vestea că Ministerul Sănătătii va reduce si anul viitor numărul de paturi din spitalele nemtene a dat mari emotii managerilor unitătilor sanitare si i-a făcut să actioneze rapid. Chiar de luni seara, imediat după aflarea vestii, echipa managerială a Spitalului Judetean s-a apucat de întocmit adrese către autoritătile sanitare judetene si nationale prin care arătau că este imposibilă reducerea numărului de paturi de la Piatra Neamt, dat fiind faptul că unitatea deserveste cea mai mare parte a judetului.

Rămîne de văzut însă cum se vor reduce paturile, dar cu certitudine că nici un spital nu va scăpa de ghilotina Ministerului. Pe lîngă această veste extrem de proastă, se pare că mai urmează încă una. Reducerea numărului de paturi se va concretiza încă de la 1 ianuarie si nu din luna martie, asa cum ar fi fost normal. „Deocamdată nu stim cu certitudine decît faptul că s-a redus numărul de paturi ce pot fi finantate în judet cu 101. Cum si unde se vor tăia, rămîne să se stabilească ulterior. Urmează să aibă loc si o comisie paritară care să reunească specialisti de la Casă, dar si de la DSP si, în functie si de ordinele ce vor veni de la Minister se vor face aceste reduceri“, a declarat medicul Magda Spînoiu, presedintele CJAS Neamt. Ministerul Sănătătii a decis printr-un ordin ca în Neamt să fie finantate din 2013 doar 2.419 paturi, cu 101 mai putine decît în 2012. Acest lucru va avea ca efect direct si imediat reducerea bugetelor spitalelor si limitarea internărilor. Pe de altă parte, toată lumea spera ca aceste reduceri să se aplice din martie anul viitor, odată cu semnarea noilor contracte de finantare, pentru lunile ianuarie si f

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 28 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum 32 minute
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/37°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/34°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°