Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSM Focşani, reclamată la FRF de fostul antrenor Adrian Toma

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 20 decembrie 2012 ·

După ce echipa de fotbal Young Stars Panciu a fost penalizată de Federaţia Română de Fotbal cu scăderea a două puncte din clasament deoarece nu şi-a achitat restanţele financiare faţă de fostul jucător, Cristi Gurguiatu, şi cealaltă reprezentantă a judeţului în liga a treia, CSM Focşani, se află într-o situaţie asemănătoare. Gruparea de pe Milcov a fost reclamată la FRF de fostul antrenor, Adrian Toma deoarece acesta nu şi-a primit un salariu restant, în valoare de 2400 lei. În cazul în care aceşti bani nu pot fi plătiţi, CSM Focşani riscă să piardă câte două puncte la fiecare 15 zile.

Jucătorii echipei de fotbal CSM Focşani au programată reunirea lotului pe 16 ianuarie 2013, dată la care antrenorul-jucător Octavian Bucătaru se va întâlni prima oară cu jucătorii săi. La finalul turului ligii a treia, Focşaniul ocupă locul 9 în seria a doua şi are ca obiectiv salvarea de la retrogradare, în condiţiile în care în acest sezon vor retrograda ocupantele locurilor 11-13 şi cel mai slab loc 10 din cele şase serii ale ligii a III-a. În acest moment nu se cunosc prea multe despre programul pe care echipa îl va avea în perioada următoare.

După reunire, componenţii lotului focşănean se vor antrena timp de şapte zile la Focşani, apoi vor merge la Tîrlungeni (Braşov), pentru un cantonament montan care va dura şapte zile. Primul joc oficial al grupării de pe Milcov este programat vineri, 8 martie, cînd CSM Focşani va întâlni pe teren propriu echipa Metaloglobus Bucureşti.

După ce echipa de fotbal Young Stars Panciu a fost penalizată de Federaţia Română de Fotbal cu scăderea a două puncte din clasament deoarece nu şi-a achitat restanţele financiare faţă de fostul jucător, Cristi Gurguiatu, şi cealaltă reprezentantă a judeţului în liga a treia, CSM Focşani, se află într-o situaţie asemănătoare. Gruparea de pe Milcov a fost reclamată la FRF d

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum o ora
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 49 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 5 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 4 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 3 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum o ora
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 5 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-3°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°