Oficialii Rapidului au început să caute fotbalişti capabili de a-i înlocui pe Cătălin Pascal, Paul Bosancu, Sascha Marinkovic, Tudor Homneac, Vlad Gheorghiu şi Andrei Duman, cei şase jucători care au părăsit echipa la finalul turului. Pentru antrenorul Ovidiu Murariu, ideal ar fi ca echipa să poată fi întărită în intersezon cu nu mai puţin de şapte fotbalişti, un portar, doi mijlocaşi centrali, doi mijlocaşi laterali şi tot atâţia atacanţi. Dintre aceştia, cel puţin doi ar trebui să fie jucători sub 21 de ani, întrucât odată cu disponibilizările lui Gheorghiu şi Duman, în lot au mai rămas doar trei fotbalişti născuţi după anul 1991. „E clar că nu vor fi bani pentru transferuri, aşa că vom fi nevoiţi să ne orientăm către jucători din zonă, care au avantajul că sunt liberi de contact. E deja ştiut interesul nostru pentru Buziuc şi Ferariu de la Sporting şi sper să găsim de comun acord o posibilitate de colaborare pe viitor. Nu suntem o echipă bogată, însă până acum conducerea clubului şi-a respectat promisiunile în raport cu jucătorii”, a declarat tehnicianul Rapidului.
Oficialii Rapidului au început să caute fotbalişti capabili de a-i înlocui pe Cătălin Pascal, Paul Bosancu, Sascha Marinkovic, Tudor Homneac, Vlad Gheorghiu şi Andrei Duman, cei şase jucători care au părăsit echipa la finalul turului. Pentru antrenorul Ovidiu Murariu, ideal ar fi ca echipa să poată fi întărită în intersezon cu nu mai puţin de şapte fotbalişti, un portar, doi mijlocaşi centrali, doi mijlocaşi laterali şi tot atâţia atacanţi. Dintre aceştia, cel puţin doi ar trebui să fie jucători sub 21 de ani, întrucât odată cu disponibilizările lui Gheorghiu şi Duman, în lot au mai rămas doar trei fotbalişti născuţi după anul 1991. „E clar că nu vor fi bani pentru transferuri, aşa că vom fi nevoiţi să ne orientăm către jucători din zonă, care au avantajul că sunt liberi de contact. E deja şti