Un bărbat de 30 de ani din judeţul Sibiu a fost reţinut pentru omor calificat, după ce ar fi ucis cu mai multe lovituri de cuţit un alt bărbat, în urma unei altercaţii produse pe fondul consumului de alcool, victima fiind găsită căzută pe un mormânt din cimitirul din localitatea Axente Sever.
Procurorul criminalist Ioan Boţoc de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a declarat, joi, că omorul s-a petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, în localitatea sibiană Axente Sever.
Potrivit acestuia, victima, Vasile Lecuşan, era originară din satul Bucerdea, judeţul Alba, şi avea reşedinţă în localitatea Ţapu, judeţul Sibiu, bărbatul ajungând în localitatea sibiană după externarea din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, unde fusese internat în stare de hipotermie.
"Între victimă - Lecuşan Vasile - şi autor - Fodor Teodor - a fost o întâlnire nefericită soldată cu actul acesta de violenţă maximă. Victima are o reşedinţă în localitatea Ţapu, în Şeica Mică, judeţul Sibiu. Bărbatul a fost internat în spitalul din Sibiu vineri şi probabil a fost externat. A fost internat pentru că a fost găsit undeva, căzut în zăpadă, şi risca să moară de hipotermie. E tot un consumator de alcool, aproape un om al străzii. Victima, de 48 de ani, şi autorul, un bărbat de 30 de ani, din Axente Sever, au fost văzuţi împreună plimbându-se prin sat, în jurul orei 23.00, la o distanţă de circa 800-900 de metri de cimitir. Se pare că au consumat împreună alcool", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ioan Boţoc.
Potrivit procurorului, cei doi nu se cunoşteau.
"Nu au mai avut altercaţii, ei nu se cunoşteau. În seara respectivă s-au întâlnit pentru prima dată. Autorul a venit de la o întâlnire avută cu fraţii lui, unul dintre ei întorcându-se în ziua respectivă din străinătate. Au băut acolo până târziu şi în drum spre casă l-a întâlnit pe cel care i-a căzut victimă.