Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romii din Lungani își fac taraf cu bani de la Guvern. Cea mai săracă comună din Iași finalizează un proiect la Casa Studenților.

Publicat in Ora de Iasi, joi 20 decembrie 2012 ·

Iași. Primăria Comunei Lungani, una dintre cele mai sărace din județ, în calitate de autoritate contractantă, va organiza vineri, 21 decembrie 2012, începând cu ora 10.30, în Sala de Conferinţe a Casei de Cultură a Studenţilor, o întâlnire referitoare la finalizarea proiectului „Drumul spre o viaţă mai bună”.

Proiectul prevede reabilitarea unui drum comunal pe care ar urma să treacă viitorul taraf al comunei. Proiectul are o valoare de 153.671,50 de euro, fiind finanţat prin Fondul Român de Dezvoltare Socială în proporţie de 94%, diferenţa constând în surse proprii ale primăriei comunei Lungani.

”Proiectul „Drumul spre o viaţă mai bună” are ca grup ţintă comunitatea de romi din satul Zmeu, comuna Lungani, şi este alcătuit din două componente principale, respectiv o componentă de infrastructură, care constă în reabilitarea drumului din centrul satului, şi o componentă de servicii sociale comunitare, manifestată printr-o campanie de promovare şi îngrijire a sănătăţii în rândul populaţiei de etnie romă şi prin înfiinţarea unui taraf local şi a unei formaţii de dansuri”, a declarat Gheorghe Pricopie, primarul comunei Lungani.

Partenerul principal al proiectului a fost Grupul de Iniţiativă al Romilor din satul Zmeu, comuna Lungani, grupul de beneficiari direcţi fiind de 1.200 persoane.

Iași. Primăria Comunei Lungani, una dintre cele mai sărace din județ, în calitate de autoritate contractantă, va organiza vineri, 21 decembrie 2012, începând cu ora 10.30, în Sala de Conferinţe a Casei de Cultură a Studenţilor, o întâlnire referitoare la finalizarea proiectului „Drumul spre o viaţă mai bună”.

Proiectul prevede reabilitarea unui drum comunal pe care ar urma să treacă viitorul taraf al comunei. Proiectul are o valoare de 153.671,50 de euro, fiind finanţat prin Fondul Român de Dezvoltare Socială în proporţie de 94%, diferenţa constând în surse pro

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum o ora
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 8 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 3 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 6 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 2 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras din Parlament. Stroe: Subiectul este închis / Declaraţiile preşedintelui lămuresc în totalitate situaţia

HotNews acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt la PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, vineri, că iniţiatorii proiectului care îi permitea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la alegerile parlamentare au retras actul normativ, menţionând că subiectul este închis

Vremea

București
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
mar.

9°/12°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°