Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul de guvernare al USL prevede creşterea calităţii vieţii personalului Armatei

Publicat in Mediafax, joi 20 decembrie 2012 ·

Programul de guvernare al USL prevede, în domeniul Apărării, creşterea calităţii vieţii personalului Armatei în acord cu realităţile economice şi sociale interne şi cu statutul de stat membru NATO şi UE, concomitent cu sporirea atractivităţii profesiei militare.

"Creşterea calităţii vieţii personalului Armatei României, în acord cu realităţile economice şi sociale interne şi cu statutul de stat membru NATO şi UE, concomitent cu sporirea atractivităţii profesiei militare", este unul dintre punctele prevăzute, în domeniul Apărării, în programul de guvernare al USL.

Politica de apărare a Guvernului României în perioada 2013-2016, va asigura elementele de continuitate strategică pe dimensiunea NATO, UE şi a Parteneriatelor strategice, în mod deosebit Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI cu SUA, va genera condiţiile creşterii capacităţii operaţionale a forţelor şi va asigura implementarea unui model de management al resurselor umane care să permită dezvoltarea motivării profesionale şi evoluţia în carieră, se arată în document.

Direcţiile de acţiune prevăd continuarea participării la operaţiile internaţionale pentru onorarea angajamentelor asumate la NATO şi UE, îndeplinirea responsabilităţilor ce decurg din calitatea de membru NATO şi UE pentru asigurarea capabilităţilor necesare îndeplinirii nivelului de ambiţie politico-militar al celor două organizaţii, angajarea activă la proiectele din cadrul iniţiativelor "Smart Defence/NATO" şi "Pooling and Sharing/UE".

De asemenea, se prevede îndeplinirea obligaţiilor asumate prin Parteneriatul strategic cu SUA, inclusiv cele determinate în baza prevederilor Legii nr.290/2011 privind amplasarea unor elemente ale Scutului Antirachetă al SUA/NATO pe teritoriul României.

Un alt element care apare în programul de guvernare este reorganizarea sistemului medical propriu în corelare cu nevoile op

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu la Judecătoria Mangalia. Procesul a avut două amânări consecutive

Ziare.com acum 46 minute
Un nou termen are loc, vineri, 18 octombrie, la Judecătoria Mangalia, în dosarul în care Vlad Pascu este judecat pentru producerea unui accident în localitatea 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa. La ultimele două termene instanţa a

Donald Trump dă vina pe Zelenski pentru declanşarea războiului cu Rusia

Mediafax acum o ora
Trump l-a criticat în repetate rânduri pe Zelenski în campania electorală, numindu-l de mai multe ori „cel mai mare negustor de pe Pământ” pentru că a solicitat şi a primit miliarde de dolari din ajutorul militar american de la izbucnirea războiului

Volodimir Zelenski la întâlnirea cu Mark Rutte: „Ucraina merită să devină al 33-lea membru al NATO” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat la întâlnirea cu secretarul general al NATO Mark Rutte că Ucraina merită să devină al 33-lea membru al NATO, argumentând că ar fi greşit din punct de vedere politic ca ţara sa să fie lăsată în afar

Cum a fost găsit și ucis liderul Hamas Yahya Sinwar

HotNews acum 2 ore
Trupele israeliene l-au vânat de mai bine de un an pe liderul Hamas, care a dispărut în Gaza la scurt timp după ce a organizat atacurile din 7 octombrie. Se spune că Yahya Sinwar, în vârstă de 61 de ani, și-a petrecut o mare parte din timp ascunzând

Ciolacu este sigur, fără să intre în „detalii”: „Am rezolvat Schengen-ul. Anul acesta România va intra și cu granițele terestre, cu certitudine”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu, care este și candidatul PSD la alegerile prezidențiale, s-a arătat convins joi seară că anul acesta România va intra în spațiul de liberă circulație Schengen şi cu graniţele terestre. „Am rezolvat Schengen-ul, după un eşec

Horoscop 18 octombrie 2024. Zodia care pierde o sumă importantă de bani

Cancan acum 12 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 octombrie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. Dacă îți pui mintea cu nemulțumirile adunate, nu vei face decât să le sporești, dându-le importanță. Este infinit mai bine

Mesaj Ro-Alert primit de locuitorii din județul Constanța. „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”

Libertatea acum 11 ore
Autoritățile din județul Constanța au emis un mesaj RO-Alert, în seara zilei de joi, 17 octombrie. Este vorba de o alertă extremă, existând posibilitatea căderii unor resturi de drone, relatează Focus Press.

Solicitarea fermă făcută de Volodimir Zelenski lui Donald Trump: „Arme nucleare sau membru NATO”. Cum a răspuns fostul președinte american

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus candidatul republica la președinția SUA, Donald Trump, că Ucraina are nevoie de aderarea la NATO pentru protecție, citând drept exemplu garanțiile eșuate primite în trecut, prin Memorandumul de la B

Viktor Orban, ”îngrozit” de planul de victorie al lui Zelenski: ”Pierdem acest război”. Ce propune premierul Ungariei

Ziare.com acum 11 ore
Premierul ungar Viktor Orban, unul dintre puţinii lideri occidentali care are relaţii amiabile cu Rusia, a declarat că ”Planul pentru victorie” prezentat miercuri de Volodimir Zelenski îl „îngrozeşte” şi şi-a anunţat intenţia de a promova ideea unor

Incendiu puternic într-un apartament din Năvodari / O persoană este posibil să fie în interior / Pompierii evacuează locatarii din bloc

News.ro acum 11 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, joi seară, la un apartament din Năvodari, iar o persoană este posibil să se afle în interiorul locuinţei. Pompierii au deplasat mai multe echipaje şi îi evacuează pe locatarii din bloc.

Vremea

București
acum

vin.

5°/14°
sâm.

7°/13°
dum.

6°/14°
lun.

7°/15°
Iasi
acum

vin.

0°/12°
sâm.

4°/12°
dum.

4°/13°
lun.

5°/15°
Constanta
acum

vin.

3°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-1°/14°
sâm.

3°/13°
dum.

4°/14°
lun.

5°/16°
Timisoara
acum

vin.

6°/18°
sâm.

6°/17°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°