Plecat în SUA din 1966, a debutat în limba română după aproape 40 de ani, cu volumul de versuri “Instrumentul negru”, publicat de Editura Scrisul Românesc în 2005. Astăzi este unul dintre cei mai importanţi scriitori americani. Andrei Codrescu împlineşte astăzi 66 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
Am avut un destin prietenos, m-a ferit şi de Ceauşeşti, şi de Daci
“Trăiesc în pădure în Munţii Ozark, 20 de kilometri de la o prăvălie. Un drum de pietriş duce-n ogradă la noi. În acest moment sunt mândru de o poartă de fier sudată din nişte mari roţi de căruţă de un prieten. Am aici un atelier de făcut «vrăjitoare» din rădăcini de copaci dărâmaţi de o furtună acum doi ani. Din delicateţe pentru localnicii religioşi, eu nu-mi numesc creaţiile «vrăjitoare» în public – le denumesc «persefone» şi explic funcţia lor de telefoane conectate direct la lumea subterană – Persefona, după cum se ştie, trăieşte o juma de an sub pământ şi o juma de an la soare, pe suprafaţă. «Persefonul (Perse-phone)» îl foloseşte numai când are nevoie să comunice ceva bărbatului ei subteran, ceea ce nu-i prea des, dar oamenii interesaţi pot să cheme şi ei dedesubt dacă au întrebări. Am publicat recent două cărţi: «Bibliodeath: My Archives (with Life in Footnotes)» şi «So Recently Rent a World: New and Selected Poems, 1968-2012». Acum mă ocup exclusiv de vrăjitoare telepersefonice”, povesteşte scriitorul.
Provocându-l să-şi amintească de începutul carierei sale literare... “Când am fost liceean la Gheorghe Lazăr, în Sibiu, i-am înfricoşat pe cei din cenaclul literar de miercuri că le-am criticat versurile. Obligat să demonstrez cunoştinţa de caz, am scris şi eu unele. Prima a fost publicată în «Flacăra», cu ajutorul mamei, care a găsit rima «zid» pentru «partid». Era vorba de Partidul Comunist Român din 1962, dar nu-mi amintesc ce alte lucruri conţinea poe
