Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jos Băsescu!

Publicat in Pandurul, vineri 21 decembrie 2012 ·

În sfârşit, ne-am lămurit ce conţineau hârtiile pe care le-a împărţit preşedintele Băsescu la Bruxelles, la fotografia de familie. Era un acord între el şi Ponta prin care-şi impuneau reciproc tot felul de chestii, ca şi când nu le mai ajunge nici Constituţia şi nici legile pe care le-au făurit împreună sau separat. Acordul a fost semnat şi datat, nu aşa cum au spus Ponta şi Antonescu, că n-a fost semnat, nu s-a promis, nu s-a dat şi nu s-a luat nimic. Acest acord este pentru semnatari şi pentru martorul de serviciu, Crin Antonescu, un fel de mică Constituţie, de care nu ştim cine avea nevoie, că noi, poporul, avem nevoie de mult timp de o Constituţie şi nu de o mică Constituţie.

Băsescu i-a chemat pe cei doi la Cotroceni unde aceştia s-au dus fără să cârâie, pe furiş şi noaptea ca hoţii de cai. Una dintre prevederile acordului a fost aceea conform căreia părţile să se adreseze la persoana a doua plural, adică să se adreseze reciproc cu “dumneavoastră” Parcă îl şi aud de acum înainte pe Băsescu spunându-i lui Ponta, fără să încalce acordul: ”dumneavoastră, porcule….”. Documentul semnat şi parafat de cei doi contravine Constituţiei pentru că o dublează, iar asta nu face decât să relativizeze Constituţia. Ce credeţi că are greutate mai mare: o înţelegere informală cum este acordul în discuţie (fără valoare juridică sau gir popular) sau Constituţia (cu valoare juridică şi validare populară)?!

Preşedintele Băsescu şi-a permis joaca de-a legiuitorul, profitând de faptul că Dottore nu are minte nici cât un pui de curcă şi, pentru a fi desemnat premier, era în stare să înghită nu numai un porc cum a făcut Băsescu, ci chiar un c…t mare. Să redactezi şi să semnezi un "acord" care nu se referă decât la lucruri ce ORICUM trebuia să funcţioneze LEGAL şi, mai ales, un acord scris referitor la lucruri care ţin de un elementar bun-simt...! Doamne, ce penibili!!! @N_

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima ședință a guvernului condus de premierul INTERIMAR Cătălin Predoiu: Se discută despre aprobarea a patru proiecte

Gandul acum 10 minute
În urma demisiei social-democratului Marcel Ciolacu, liderul interimar al PNL, Cătălin Predoiu, și ministru de Interne, a preluat frâiele conducerii Guvernului României începând de marți, 6 mai, iar în cursul zilei de azi, guvernul interimar se reun

Video Zeci de studenți arestați la Universitatea Columbia în timpul unui protest pro-palestinian

Adevarul acum 11 minute
Poliția din New York a arestat zeci de studenți ai Universității Columbia, după ce aceștia au ocupat o parte din biblioteca principală, într-un protest amplu față de războiul din Gaza.

Armistițiul de trei zile ordonat de Vladimir Putin a intrat în vigoare. „Încetarea focului pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a Marii Victorii a început”

Libertatea acum 59 minute
Ordinul unilateral al președintelui rus Vladimir Putin pentru un armistițiu de trei zile în Ucraina a intrat în vigoare joi, programat să coincidă cu comemorările Zilei Victoriei în Rusia. Kremlinul a prezentat această mișcare drept un „test” al dis

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Conclav la Vatican Fum negru a ieşit pe un coş al Capelei Sixtine. Noul Suveran Pontif n-a fost ales după primul scrutin (VIDEO)

Ziua Constanta acum 20 minute
În seara de miercuri, 7 mai 2025, cardinalii electori din Capela Sixtină, unde au intrat în conclav la ora 16.30, au transmis în exterior tradiționalul semnal al fumului, dar unul de culoare neagră, anunțând că alegerea noului papă a fost amânată pe

Crin Antonescu a transmis un nou mesaj după ce a pierdut alegerile. „Am dreptul să nu fiu luat în turmă pentru o nouă «salvare» a țării”

Adevarul acum 9 ore
Crin Antonescu, clasat pe locul al 3-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis un nou mesaj în care i-a atacat pe cei doi candidați calificați în finala din 18 mai, George Simion și Nicușor Dan.

PSG, în FINALA Ligii Campionilor. Parizienii au învins Arsenal, 2-1, și vor lupta pentru trofeu cu Inter

Gandul acum 27 minute
Paris Saint-Germain s-a calificat în finala Ligii Campionilor după ce a învins în retur pe Arsenal, 2-1. În tur, la Londra, PSG a învins cu 1-0. În meciul de pe Parc des Princes au marcat Fabian Ruiz (27), Achraf Hakimi (72), respectiv Bukayo Saka (

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum 5 ore
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

George Simion afirmă că îşi va da demisia de la Cotroceni dacă referendumul având ca temă ”Turul doi înapoi” va trece: Asta ar trebui să facă orice preşedinte

News.ro acum 9 ore
Liderul AUR George Simion, candidat pentru alegerile prezidenţiale situat pe primul loc după scrutinul din 4 mai, susţine că, dacă va ajunge preşedinte, va organiza un referendum, iar românii să spună dacă vor să fie pedepsiţi cei care au fost impli

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 12 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/17°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°