Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineaţă, o nouă atenţionare meteorologică, de data aceasta de Cod Galben de viscol şi ninsori, valabilă până la ora 20.00, în nouă judeţe din est şi sud-est (Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa).
În intervalul orar 9.30-20.00, în Dobrogea, în estul Munteniei şi în sudul Moldovei vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale ce vor depăşi 60-70 km/h.
În aceste zone va ninge, iar în judeţele Ialomiţa, Brăila, Buzău, Vrancea şi Galaţi va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.
Potrivit meteorologilor, în regiunile estice, în noaptea de 20 spre 21 decembrie vântul va mai avea intensificări locale cu viteze ce vor depăşi la rafală 40-50 km/h, spulberând zăpada în sudul Moldovei şi nord-estul Munteniei.
De asemenea, în următoarele zile vremea va fi geroasă mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor în estul şi în centrul ţării.
Fenomenele meteorologice prognozate încadrate la categoria Cod Galben sunt caracterizate prin: averse, descărcări electrice, intensificări de vânt. Acestea sunt obişnuite pentru zona respectivă, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi, existând risc de creşteri ale debitelor şi nivelurilor.
AGERPRES.ro
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineaţă, o nouă atenţionare meteorologică, de data aceasta de Cod Galben de viscol şi ninsori, valabilă până la ora 20.00, în nouă judeţe din est şi sud-est (Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa).
În intervalul orar 9.30-20.00, în Dobrogea, în estul Munteniei şi în sudul Moldovei vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale ce vor depăşi 60-70 km/h.
În aceste zone va ninge, iar în judeţele Ialomiţa, Brăila, Buzău, Vrancea şi Galaţi va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redus