Mai multe persoane dializate au fost cazate, ieri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ Focşani şi la Spitalul Municipal din Adjud, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile. Acest lucru a fost stabilit în luna noiembrie, când a fost semnat un protocol care prevede ca pe perioada căderilor masive de zăpadă, persoanele dializate să fie cazate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani, Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni şi la Spitalul din Adjud pentru a putea fi transportate la Centrul de Dializă. Astfel, ieri, au fost cazate 17 persoane la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi 4 la Spitalul din Adjud.
Managerul Spitalului Judeţean, Constantin Mîndrilă ne-a declarat că toate aceste persoane beneficiază de hrană şi îngrijiri specifice, iar în situaţia în care numărul persoanelor dializate care vor avea nevoie de cazare în cadrul spitalului va creşte, unitatea dispune de toate resursele necesare îngrijirii lor. „Încă de ieri am făcut o analiză a persoanelor care erau internate în spital. La orele prânzului, aveam 17 persoane dializate care au fost cazate la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Pacienţii sunt din Paltin, Milcovul, Vulturu, Râmniceni, Dumitreşti, Bogza, Bilieşti, Păuneşti şi Ciorăşti. Ei sunt internaţi la secţiile de Nefrologie, Cardiologie şi Interne. Beneficiază de hrană, cazare şi absolut toate îngrijirile de care au nevoie. Noi i-am luat în calcul pe aceşti pacienţi şi pentru meniul de Sărbători. În cazul în care numărul persoanelor dializate care au nevoie de cazare la noi în spital se va mări, avem paturi suficiente. Suntem aprovizionaţi şi pregătiţi pentru orice“, ne-a declarat managerul Mîndrilă.
Mai multe persoane dializate au fost cazate, ieri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ Focşani şi la Spitalul Municipal din Adjud, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile. Acest lucru a fost stab