Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vladimir Putin neagă că l-ar susţine "cu orice preţ" pe Bashar al-Assad

Publicat in Romania Libera, joi 20 decembrie 2012 ·

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a negat, joi, intenţia de a menţine "cu orice preţ" regimul preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, şi a dat asigurări că va încuraja dialogul, pentru a evita dezintegrarea ţării, relatează AFP, potrivit Mediafax.

"Care este poziţia noastră? Nu avem intenţia de a menţine cu orice preţ regimul lui Assad la putere, ci de a-i lăsa (pe sirieni) să se pună de acord între ei, pentru a stabili cum vor să trăiască mai departe ", a declarat Putin în cadrul primei mari conferinţe de presă, după revenirea în funcţia de preşedinte al Rusiei.

"Singurul lucru pe care îl putem face este să reflectăm asupra mijloacelor de înlocuire a puterii", a adăugat Putin.

Vladimir Putin a asigurat că preferă dialogul, pentru a evita "un război civil interminabil" între rebeli şi forţe guvernamentale.

"Noi vrem să evităm dezintegrarea" Siriei, a insistat Putin.

Săptămâna trecută, adjunctul ministrului rus de Externe, Mihail Bogdanov, care se ocupă de dosarul Siria, a declarat că regimul sirian pierde "din ce în ce mai mult" control asupra ţării şi că nu este exclusă victoria opoziţiei în acest conflict, informează agenţiile ruse.

Este prima dată când un oficial rus de rang înalt recunoaşte într-un mod evident şansele de victorie ale opoziţiei din Siria, Rusia fiind unul dintre ultimii susţinători ai regimului lui Bashar al-Assad.

Ministrul de Externe a asigurat că Rusia nu-şi va schimba poziţia în privinţa Siriei. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a negat, joi, intenţia de a menţine "cu orice preţ" regimul preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, şi a dat asigurări că va încuraja dialogul, pentru a evita dezintegrarea ţării, relatează AFP, potrivit Mediafax.

"Care este poziţia noastră? Nu avem intenţia de a menţine cu orice preţ regimul lui Assad la putere, ci de a-i lăsa (pe sirieni) să se pună de a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum 35 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

VIDEO Papua Noua Guinee: 2.000 de oameni au fost îngropați de vii de o alunecare de teren

HotNews acum 40 minute
Peste 2.000 de persoane au fost îngropate de vii de o alunecare masivă de pământ în Papua Noua Guinee săptămâna trecută, a anunțat luni centrul național pentru dezastre, în condițiile în care terenul periculos și dificultatea de a aduce ajutoare la

Poliţiştii fac zeci de percheziţii în dosare de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Mediafax acum 11 minute
„Astăzi, 27 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de com

Arabia Saudită intenţionează să vândă acţiuni ale producătorului de petrol Aramco, cel mai devreme în iunie – surse

News.ro acum o ora
Arabia Saudită plănuieşte o vânzare de acţiuni de mai multe miliarde de dolari ale gigantului energetic Aramco, cel mai devreme în iunie, în ceea ce ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii de acţiuni din regiune, au declarat două persoane care au

Excelență și inovație în tehnologie, centrate pe o echipă excepțională: MHP – A Porsche Company, de 10 ani în România

Wall-Street.ro acum 34 minute
MHP – A Porsche Company și-a deschis subsidiara din România în 2014, la Cluj-Napoca, centrul efervescent al IT-ului românesc. A crescut constant și sustenabil, de la an la an, având întotdeauna în centru principiul excelenței. Aniversarea de 10 ani

Accident pe o autostradă din Turcia: 10 oameni au murit și 40 au fost răniți VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Zece persoane au murit şi 40 au fost rănite, dintre care nouă grav, într-un accident de autocar care a avut loc duminică, la Mersin, în sudul Turciei, au anunţat autorităţile turce, notează AFP. ”Un autocar care circula de la Diyarbakir la Istanbul

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 2 ore
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Rusia formează o altă grupare de forțe lângă granița de nord a Ucrainei, anunță Zelenski

Ziare.com acum 10 ore
Rusia formează o altă grupare de trupe în apropierea frontierei de nord a Ucrainei, pe fondul ofensivei în curs de desfășurare în regiunea Harkov, a declarat președintele Volodimir Zelenski, duminică, 26 mai, într-o adresă video către liderii mondia

Zeci de medicamente neconforme în România. Comisia Europeană cere suspendarea autorizației de comercializare LISTĂ

Ziare.com acum o ora
Comisia Europeană a solicitat, vineri, statelor membre să suspende autorizaţia de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs, din cauza dovezilor insuficiente cu privire la fiabilitatea datelor de

Iranul intenţionează să crească producţia de petrol la 4 milioane de barili pe zi, potrivit agenţiei de presă Tasnim

News.ro acum o ora
Iranul a aprobat un plan de creştere a producţiei de petrol la patru milioane de barili pe zi, a relatat duminică agenţia de presă a ţării Tasnim, fără a furniza un interval de timp, transmite Reuters. ”Un consiliu economic condus de preşedintele in

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

15°
lun.

11°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

18°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°