Guvernul a decis să amâne din nou, până la finele anului viitor, alocarea de cupoane sociale pentru educaţie, destinate preşcolarilor din familii cu venituri mici, şi ca statul să nu acorde începând cu 2013, aşa cum era obligat prin lege, 500 euro pentru educaţia permanentă a fiecărui nou-născut.
Guvernul a decis totodată să amâne şi termenul de la care trebuie asigurată finanţarea de bază în învăţământul preuniversitar particular şi confesional acreditat.
Aplicarea tuturor acestor măsuri a fost amânată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă adoptată în şedinţa de marţi.
Legea educaţiei adoptată la începutul anului 2011 prevede, printre altele, că statul trebuie să asigure finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi toţi elevii din învăţământul general obligatoriu de stat, particular şi confesional acreditat, în limitele costului standard per elev/preşcolar.
Aceeaşi lege stabileşte că statul sprijină educaţia timpurie, ca parte componentă a învăţării pe tot parcursul vieţii, prin acordarea unor cupoane sociale în scop educaţional, în funcţie de veniturile familiei, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii. Educaţia antepreşcolară se organizează în creşe şi, după caz, în grădiniţe şi în centre de zi.
Tot prin Legea educaţiei a fost prevăzut că statul trebuie să sprijine dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, şi se depune într-un cont de depozit deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinţi, împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al cop