Societatea Tursib va monta GPS-uri pe autobuzele sale, pentru a urmări dacă sunt respectate orarele de sosire în staţii. Astfel, până la sfârşitul anului vor fi montate GPS-uri pe 55 din totalul de 90 de autobuze, urmând ca restul să fie echipate în primul trimestru al anului 2013. Costul achiziţiei acestor aparate a fost de 137.000 de lei, suma fiind acoperită din fondurile societăţii de transport public în comun.
„Este un lucru foarte bun: pentru conducerea Tursib există posibilitatea de a urmări în orice moment unde se află autobuzul, dacă respectă traseul, dacă este punctual, dar permite şi o aplicaţie foarte interesantă şi anume, acolo unde se poate tehnic, să fie amplasate ecrane în staţii, care arată în timp real în cât timp va ajunge autobuzul de pe linia X, dând astfel posibilitatea călătorilor să ştie dacă mai au timp să cumpere un ziar sau dacă autobuzul vine în următorul minut. Sper că prin acest sistem să facem încă un pas spre un transport punctual şi confortabil pentru sibieni”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, primarul Sibiului, Klaus Iohannis.
Aşadar, GPS-urile vor permite dispeceratului Tursib să urmărească dacă sunt respectate orele de sosire în staţie. Din analiza datelor, societatea va putea lua măsurile necesare pentru eficientizarea circulaţiei sau, eventual, ajustarea orarelor.
Al doilea pas va fi acela de instalare în staţii a unor ecrane care anunţă călătorii cu privire la timpul rămas până la sosirea în staţie a autobuzului. Modul de implementare al acestuia va fi decis anul următor, când se vor identifica şi sursele de finanţare pentru achiziţia display-urilor.
Societatea Tursib va monta GPS-uri pe autobuzele sale, pentru a urmări dacă sunt respectate orarele de sosire în staţii. Astfel, până la sfârşitul anului vor fi montate GPS-uri pe 55 din totalul de 90 de autobuze, urmând ca r