Cînd au făcut celebrul lor calendar, prilej de atîtea speculaţii tabloide, mayaşii nu aveau de unde să ştie că undeva, la capătul celălalt al lumii, se va naşte o naţiune română, simpatică în general şi cu naturelul simţitor cînd vine vorba de politichie. Dar uite că au nimerit-o. Nu este anul 2012 cel al sfîrşitului lumii, dar pentru România, sau mai bine zis pentru viaţa ei politică, a însemnat anul cotiturii. Că lucrurile vor merge spre direcţia bună sau nu, asta nu avem de unde şti şi nici mayaşii nu mai există.

Dar măcar atîta lucru ştim: că atunci cînd preşedintele Băsescu şi-a pus iscălitura pe decretul prin care l-a desemnat prim-ministru pe Victor Ponta, un an se încheia. Un an al schimbărilor dramatice, început, de fapt, în acea seară de ianuarie, cînd preşedintele, probabil enervat, a pus mîna pe telefon pentru a se război în direct cu doctorul Raed Arafat. Nimic nu a mai fost precum înainte, începînd din acea seară: nemulţumiri strigate în stradă, pierderea de către preşedinte a controlului asupra majorităţii, războiul deschis din vară şi două rînduri de alegeri devastatoare pentru tabăra preşedintelui.

DE ACELASI AUTOR Trei iluzii ale dreptei de pe la noi Oficial, sîntem iar în "zona gri" Ceauşescu şi o campanie obosită „Veto“ şi alte controverse Punîndu-şi semnătura pe decret, preşedintele, de fapt, a capitulat. Şi nici nu avea încotro, din moment ce electoratul – poporul suveran, nu-i aşa? – i-a respins ferm proiectul politic. Atunci cînd a afirmat că nu va chema USL la guvernare nici dacă va atinge pragul de 50% şi mai apoi că nu-l va desemna pe Victor Ponta, preşedintele a cerut permisiunea electoratului de a se implica personal în formarea unei noi majorităţi, înainte de a alege un candidat de premier după un anumit profil – un profil pe care, de altfel, l-a şi descris.

Dar electoratul a refuzat să-i dea preşedintelui această p