Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VEZI ce înseamnă viitoarea adversară a CFR-ului, Inter, în fotbalul mondial!

Publicat in CityNews Alba, joi 20 decembrie 2012 ·

Inter este una dintre echipele de legendă din fotbalul italian şi mondial. "Nerazzurii" au cucerit cam tot ce era de cucerit pe plan intern şi internaţional şi intră în galeria marilor echipe ale lumii.

Clubul italian Internazionale Milano, care va întâlni formaţia CFR Cluj în 16-imile de finală ale Ligii Europa, a fost fondat în 1908, iar "nerazzurrii" au reuşit să-şi treacă în palmares 18 titluri, şapte cupe şi cinci supercupe.

La nivel european, Inter Milano a câştigat Cupa Campionilor/Liga Campionilor de trei ori, în 1965, 1966 şi 2010, trei Cupe UEFA, două Cupe Intercontinentale şi un Campionat Mondial al cluburilor.

Fostul "ceferist" Pereira evoluează la Inter

În această vară, clubul patronat de Massimo Moratti i-a cedat pe uruguayanul Diego Forlan (plecat la Internacional Porto Alegre), pe italianul Giampaolo Pazzini (trecut la rivala AC Milan), pe brazilienii Maicon (transferat la Manchester City), Julio Cesar (la Queens Park Rangers) şi Lucio (plecat la Juventus Torino, apoi la Sao Paolo) şi l-a promovat pe Ivan Cordoba în funcţia de manager, în timp ce la capitolul achiziţii sunt trecuţi atacantul argentinian Rodrigo Palacio (venit de la Genoa), fostul jucător al CFR-ului Alvaro Pereira (venit de la Porto, pentru 10 milioane de euro), portarul sloven Samir Handanovici (de la Udinese), mijlocaşul urguayan Walter Gargano (împrumutat de la Napoli, cu opţiune de cumpărare) şi atacantul italian Antonio Cassano (de la AC Milan).

Sunt obişnuiţi cu aerul tare al Champions League

O prezenţă constantă în ultimele 15 ediţii încheiate ale Ligii Campionilor, gruparea antrenată de Andrea Stramaccioni a avut un sezon 2011/2012 foarte slab, clasându-se abia pe locul şase în campionat, ceea ce nu i-ar fi permis calificarea într-o cupă europeană. Inter a ajuns să evolueze în turul trei preliminar al Ligii Europa datorită celor de la Napoli, ca

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump cere Curţii Supreme să amâne legea care ar interzice TikTok-ul în SUA

Mediafax acum 17 minute
Echipa juridică a lui Donald Trump a cerut Curţii Supreme să acorde administraţiei viitoare timpul necesar „pentru a urmări o rezoluţie politică”. Legea ar urma să interzică aplicaţia TikTok în SUA în cazul în care până în luna ianuarie 2025 nu va f

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum 2 ore
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Botosani News acum 26 minute
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Scumpirile vin după ce acciza la carburanţi a crescut cu puțin peste 6%. Primele scumpiri din 2025 vor fi resimțite chia

Momentul în care jandarmii îl dezarmează pe un bărbat agresiv, care amenința trecătorii cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat agresiv, care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, a fost dezarmat, înainte de produce o tragedie, de jandarmii vâlceni vineri, 27 decembrie. Individul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medi

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 10 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 6 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Furtună în tabăra lui Trump! Declarațiile lui Elon Musk și Ramaswamy provoacă o ruptură majoră în coaliția MAGA

Ziare.com acum 32 minute
Disputa asupra imigrației înalt calificate creează tensiuni în echipa lui Donald Trump. Controversele au izbucnit după ce doi dintre consilierii săi, Elon Musk și Vivek Ramaswamy, au făcut declarații publice care susțin relaxarea vizelor pentru anga

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 14 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°